Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut arte şi protos. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc şi exarh, arhim. Nestor Iovan şi protos. Grigorie Timiş, stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog. În cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Vieţile sfinţilor – file de istorie bisericească universală şi naţională” (şi pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii: 2 Cor. 3-4; Luca 7), Chiriarhul a prezentat vieţile sfinţilor zilei (Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie) ca şi a Sfintei Paraschevi din Roma (pomenită pe 26 iulie), în cadrul timpului în care au trăit, iar în continuare pelegrinarea sfintelor moaşte a Sfintei Parascheva de la Iaşi prin diferite ţări, mai ales în zona Balcanilor, contribuind prin aceasta la întărirea legăturilor dintre popoarele de aici, în numele Ortodoxiei. De asemenea, în acelaşi context, Ierarhul a prezentat meritul Ţărilor Române de a fi primit în schimbul ajutorării Patriarhiei Ecumenice a nepreţuitului odor, ocrotitoarea Moldovei şi a tuturor celor ce imploră mijlocirea ei către Dumnezeu. Tot în cuvântul de învăţătură s-a subliniat şi ajutorul Sfintei Parascheva pentru bisericile care-i poartă hramul, iar în mod aparte cea a mănăstirii care adăposteşte racla cu veşmântul sfintei, donaţie a Mitropoliei Moldovei din vremea când era păstorită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca mitropolit, a mai amintit Înaltpreasfinţia Sa. Chiriarhul arădean a mai amintit despre pelerinajele care se fac în aceste zile la bisericile şi mănăstirile închinate Sfintei Parascheva şi cu precădere la Iaşi, unde merg mii de credincioşi, chiar şi din părţile Aradului, pentru a se închina cu evlavie la racla cu sfintele moaşte ale ocrotitoarei Moldovei şi a României întregi.
Scurt istoric
Biserica Schitului de maici Bodrogul-Vechi, din protopopiatul Arad, este unul dintre cele mai frumoase aşezăminte monahale arădene. În ultimul deceniu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, şi prin osteneala părintelui arhimandrit Nestor Iovan, în acea vreme stareţ al Mănăstirii Hodoş-Bodrog, s-a pus temelia materială şi spirituală a schitului, prin constituirea obştii monahale, ridicarea chiliilor şi a bisericii. Situată în lunca Mureşului, într-un peisaj mirific, aproape de nebănuit, la numai câţiva kilometri de municipiul Arad, cu drum de acces asfaltat, la mică distanţă de străvechea mănăstire a
Bodrogului, aşezarea monahală oferă spaţiul prielnic pentru reculegere şi mângâiere sufletească. Biserica schitului, de lemn, în stil maramureşean, având hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, se înscrie estetic în ambientalul locului, oferind totodată ospitalitate şi adăpost pelerinilor. Această aşezare mănăstirească a luat fiinţă în anul 2000, după retrocedarea pădurii aparţinând Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Datorită deselor revărsări ale Mureşului, biserica cu hramul ,,Buna Vestire” din satul Bodrogu Vechi se afla în primejdie de a se surpa. De aceea, în anul 2001, Sfânta Episcopie a Aradului deleagă Mănăstirea Hodoş-Bodrog să salveze biserica de la prăbuşirea în apele râului Mureş. Astfel, biserica din Bodrogu Vechi este mutată în incinta noului lăcaş. Noua biserică a mănăstirii, construită în stil maramureşan, din lemn, a fost târnosită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, în octombrie 2014. Mai amintim faptul că în Arhiepiscopia Aradului, nu mai puţin de 17 lăcaşuri de cult au hram şi patroană spirituală pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Protos. Iustin Popovici
Citiți principiile noastre de moderare aici!