Anual aproape un milion de pelerini ortodocși se îndreaptă în preajma zilelor de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva spre Iași pentru a se închina la racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva pentru a se închina și a se ruga sfintei pentru ajutor întru necazuri, sau pentru a mulțumii Sfintei Parascheva pentru ajutorul primit de la ea și mijlocirea pe care o face către Dumnezeu pentru cei care o cheamă în ajutor. Zăbovim în treacăt amintind cîteva din reperele vieții acestei sfinte atît de iubite în popor și totuși destul de puțin cunoscută. Sfânta Parascheva s-a născut în anul 1025, în localitatea Epivat (azi Boiados) in Turcia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, azi Istanbul. Tatăl sfintei era administrator al localității, iar mama sa pe numele de Sofia, era o creștină înțeleaptă și evlavioasă. Ei au mai avut un copil ajuns mai târziu episcop, pe nume Epifanie, în localitatea Madita din Tracia, ale cărui moaște de asemenea făceau minuni spre marea bucurie a creștinilor.Încă din copilărie sfânta, a urmat sfaturile mamei sale Sofia, mergând la biserică și oferind milostenie și daruri celor săraci. Fiind silită să se căsătorească, ea fuge în noaptea nunții împărțind averea la săraci și eliberând pe toți robii pe care familia sa îi avea. Va merge apoi la Constantinopol și apoi la Mănăstirea Heracleea Pontului, petrecând în postiri aspre și rugăciuni stăruitoare. Marea dragoste a sfintei pentru Iisus Hristos i-a indreptat pașii spre Ierusalim unde s-a închinat la mormântul lui Mântuitorului și la Peștera din Betleemul Iudeii, mergând apoi în Valea Iordanului, unde s-a nevoit, ca și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ani de zile în post și rugăciune și unde ar fi dorit să rămână până la sfârșitul vieții.Un înger al Domnului, însă, aratându-i-se, i-a zis: ”Să lași pustiul și să te întorci în patria ta, că acolo ți se cuvine să-ți dai trupul pământului!” Așadar, s-a întors de îndata în Epivat și, fară sa fie cunoscută de săteni, va sluji în biserică în asceză absolută. La vârsta de doar 25 de ani, pleacă spre Domnul, fiind înmormântată nu departe de Biserică, în apropierea malului mării. După o vreme, sfintele ei moaște au fost descoperite printr-o minune. În urma unui vis în care îngerul i-a poruncit preotului bisericii să îndepărteze de lângă trupul Sfintei Parascheva un mort așezat în apropiere. Umblând în mormânt au aflat trupul Sfintei Parascheva întreg, plin de miresme și izvorâtor de mir, și care tămăduia pe toți cei bolnavi și neputincioși care care se apropiau cu credință de sfintele sale moaște. Acesta este motivul pentru care țarul Asan I al Imperiului româno-bulgar, care domnea alături de fratele său Petru, a luat sfintele moaște și le-a așezat la Târnovo, capitala Imperiului, unde au stat 150 de ani întru mare cinstire. În anul 1393, turcii distrug Imperiul româno-bulgar și sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva vor fi duse în Țara Românească și apoi la Belgrad, unde au stat până în anul 1521, când s-au întors din nou la Constantinopol, din cauza turcilor cuceritori, stând înca 120 de ani, făcând minuni și aducând bucurie tuturor creștinilor din Balcanii cotropiți de Păgânătate. De aici, cu mare cinste și credința, la 14 octombrie 1641, au fost aduse în Moldova Mitropolit fiind Varlaam care le-a așezat în biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași unde cu evlavie, creștinii români de pretutindeni și din alte părți ale lumii vin să se închine, săvârșindu-se prin darul lui Dumnezeu nenumărate minuni.În România era deja mult venerată, chiar înainte ca moaștele sale să fie aduse la Iași în 1641. Iată că în secolul XIV, la Rășinari lângă Sibiu, s-a zidit o biserică cu hramul Sfânta Parascheva, iar la Roman – Neamț, în secolul XV, o biserică cu hramul Sfânta Vineri, așa cum mai este cunoscută Sfânta Parascheva la noi. Mircea cel Bătrân a luat de la Târnovo două sfinte: Parascheva și Filoteea, în anul 1393, când a fost orașul a fost cotropit de turci, și au fost aduse dimpreună în Țara Românească, unde au stat o vreme. Ulterior msfintele moaște ale Sfintei Parascheva fiind mutate la Belgrad, iar ale Sfintei Filoteea- sărbătorită la 7 decembrie- la Curtea de Argeș. Iconografii bisericești cu bună știință, pictează în biserici pe cele două sfinte Parascheva si Filoteea în general împreună. Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, tămăduitoare a celor bolnavi, ajutătoare a săracilor și grabnică ajutătoare familiilor care nu pot avea copii. Trăitorii creștini cunoscând darurile duhovnicești ale Sfinte Parascheva mărturisesc alături de Înțeleptul Solomon,: „Sufletele drepților sunt în mana lui Dumnezeu și nu se va atinge de ele moartea. Drepții în veci vor fi vii și sufletul lor nemuritor!“ (Intelepciunea lui Solomon III, 1; IV, 7,15).
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași
Ziua de 14 octombrie este zi de mare sărbătoare pentru creștinătatea ortodoxă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP.
2
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
Citiți principiile noastre de moderare aici!