Un articol – „20 de zile cu aer otrăvit pentru mii de arădeni la Lipova”, publicat joi, 24 august atât în varianta tipărită a Jurnal arădean, cât și în domeniul on-line pe www.aradon.ro. – a adus cu sine reacţii prompte şi i-au întors pe toţi la groapa de gunoi de la Lipova. Pentru că nu vorbim aici de un fapt simplu de viaţă, ci de o megapoluare, cu multe substanțe nocive, care au ajuns vreme de mai bine de 25 de zile în plămânii miilor de arădeni ce locuiesc pe o rază de aproximativ 30 km, în satele și comunele din jurul Lipovei, cei mai afectați arădeni fiind însă cei din satul Neudorf, comuna Zăbrani. Pompierii s-au zbătut zile la rând să îl stingă, fără să reușuească. Până la urmă s-a decis astuparea gunoiului ce încă mocnea cu un strat substanțial de pământ. Tot pe atunci, inspectorii de la Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Arad, care sunt pe teren din prima zi, conform celor declarate de ei, au sancționat cu 100.000 lei Primăria Lipova. Apoi pauză.
Niciun focar de incendiu
După materialul nostru, toate instituțiile implicate au revenit nu doar pe teren (unde spun că s-au aflat de la începutul incendiului), ci şi cu informaţii publice. Luni, de pildă, ne-au asigurat că nu mai există niciun focar de incendiu, totul fiind astupat și astfel criza soluționată. „Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea, a verificat astăzi stadiul operațiunilor de stingere a incendiului de la groapa de gunoi din Lipova, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Vasile Goldiș» Arad, primăriilor din Lipova și Păuliș, respectiv Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lipova. Cu ocazia controlului s-a constatat că toate focarele de incendiu sunt stinse, fiind acoperite cu pământ. Aceeași situație a fost constatată și cu ocazia controlului efectuat sâmbătă, 26 august, neexistând astfel focare de incendiu care să se fi reaprins în ultimele două zile”, se arată în comunicatul remis de Instituția Prefectului a Județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!