Festivitatea de sfârșit de an școlar ne adună pe toți (elevi, dascăli, părinți) într-un ceremonial în care întâlnim: poduri de flori, fețe voioase, lacrimi sincere, diplome, discursuri.
În tumultul atmosferei acestei sărbători, la Școala Gimnazială „Caius Iacob” Arad, am găsit bucurie, speranţă, dar pentru unii şi melancolia sfârşitului unui capitol din viață. Bucuria este amestecată cu o umbră de regret. Bucurie pentru vacanţa de vară care a sosit şi regrete pentru cei care au spus adio şcolii gimnaziale, colegilor şi dascălilor, cei 51 absolvenţi ai promoţiei 2017, care au fost întâmpinați, pe sub podul de flori pregătit de colegii lor mai mici și au fost aplaudați cu emoţie – clasa a 8-a A (dirigintă prof. Feieș Claudia) și clasa a 8-a B (dirigintă prof. Mandă Beatrice). A fost felicitat și premiat de către d-na director prof. Vida Andrea, șeful de promoție: Marin Maria, clasa a VIII-a A, media generală 9,98.
Festivitatea a continuat cu înmânarea dipomelor și premiilor elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, precum și la olimpiadele și concursurile școlare.
„Mulțumim pe această cale tuturor profesorilor, elevilor și părinților pentru modul în care s-au implicat în promovarea prestigiului școlii noastre” – a spus prof. Adina Matei- responsabil proiecte și programe educative.
Citiți principiile noastre de moderare aici!