ARAD. Începând din luna mai, de când a fost aprobată încetarea mandatului de consilier local municipal al lui Ilie Cheşa, la fiecare şedinţă ordinară a CLM a fost respinsă validarea următorului supleant pe lista PSD: Csilla Aur. Votul privind validarea ar fi trebuit să fie doar o formalitate, însă de fiecare dată consilierii PNL au ales să blocheze „intrarea” Csillei Aur în Consiliu. De ce? Pentru că… au putut. Primarul Călin Bibarţ a explicat de mai multe ori, cu seninătate, că există trei variante de vot – <pentru>, <abţinere>, <împotrivă> – iar consilierilor nu li se poate cere să voteze într-un anumit fel. Aşa că fiecare a votat după cum i-a dictat propria conştiinţă. (care în unele cazuri, s-a confundat cu cea şefului de la partid).
Consecvenţi, liberalii din CLM s-au abţinut de patru ori la rând la votarea acestui proiect de hotărâre, opţiunea lor de vot conducând de fiecare dată la invalidarea mandatului de consilier al Csillei Aur. Cu toate că aceasta s-a aflat mereu în sala de şedinţe, pregătită să depună jurământul pentru a intra în exerciţiul mandatului.
Miercuri, 30 septembrie, proiectul de hotărâre s-a aflat din nou pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din această lună. Csilla Aur nu a fost prezentă, însă, în sală. Dat fiind istoricul votului pe acest proiect, la ce bun să (mai) fi venit? Cine s-ar fi gândit că aleşii liberali au atâta „bunăvoinţă” în ei încât să o valideze pe Csilla Aur în funcţia de consilier, tocmai în ultima şedinţă ordinară din acest mandat?
„Am validat-o şi… nu e… A fost bunăvoinţă… Era un fel de pregătire pentru noul Consiliu” – a ţinut să remarce viceprimarul liberal Ionel Bulbuc imediat după aprobarea proiectului de hotărâre privind validarea Csillei Aur. „Era un fel de final al bătăii de joc pe care aţi avut-o faţă de doamna Csilla Aur. Dar, mă rog, doamna va fi în următorul Consiliu şi o să aveţi plăcerea să discutaţi cu dânsa acolo” – a replicat alesul PSD Cosmin Buruc. „Mulţumim. Asta e!” – a încheiat vicele PNL.
Am asistat la un exerciţiu de sfidare cum nu ţi-e dat să vezi foarte des într-un consiliu local, o atitudine care nu face cinste niciunuia dintre cei care au acceptat să fie marionete în acest spectacol politic ieftin.
Încă o validare
„Cireaşa de pe tort” a constituit-o validarea încă unui consilier local municipal PSD: Loredana Alina Stăniş, care ar urma să o înlocuiască pe Anca Stoenescu. Desigur, nici ea nu a fost prezentă în sală pentru a depune jurământul astfel încât să intre în exerciţiul mandatului. Acest lucru ar urma să se întâmple „într-o şedinţă viitoare” – la fel ca în cazul Csillei Aur -, după cum a precizat secretarul municipiului Arad, Lilioara Stepănescu.
Potrivit informaţiilor noastre, săptămâna viitoare ar urma să fie convocată o şedinţă extraordinară a CLM, probabil ultima în actuala componenţă. Aşadar, chiar dacă vor depune jurământul, cele două noi consiliere locale nu au niciun viitor în CLM, pentru că mandatul lor s-ar încheia în aceeaşi zi în care începe…
Trimite articolul
XVedeti… ? De asta am spus ca nici liberalii nu-s mai breji ca PSD-istii:
– pt ca LE SUNT MAI IMPORTANTE rafuielile personale sau de grup, ambitiile si interesele proprii, grija pt “platit polițe”, practic ORICE ALTCEVA DECÂT INTERESELE CETĂȚEANULUI DE RÂND !!! 😠
-
Ai votat Dane ?
-
Cu siguranta ca da si sigur nu PNL… nici eu nu PNL… dar “…Asta e..” 🙂
-
Da! Si nici PSD, nici PNL… !
Asta asa pt informarea ta, desi nu vad relevanta…
-
Gașca pnl, o adunătură de gunoaie umane, jeguri și tot ce poate fi mai oribil în lumea asta. Uite cine ne reprezintă
Ăștia din penele Arad…
Cu ce-s diferiți de pezdisti ?
ce bine!!!
fiecare nas isi are nasul.
ai ce imi mai place… la cat ne-au sfidat cu legile justitiei, merita psdeii tratament si mai jignitor
-
Lasa ca le modifica Predoiu acum!! Si o sa te asculte sri-ul ma ceva ca pe vremea lui ceasca!! Suntem nai rau ca aia din Vaslui care il voteaza pe baronul ala de nu stiu cat ani!!
P. S. O sa fie dezbatere publica pe legile justitiei te vagi la o analiza???