În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, la invitaţia preotului paroh Romică-Dorin Confideratu şi a Consiliului parohial, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioşilor din parohia Igneşti, Protopopiatul Sebiş. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat şi sfinţit lucrările de reparaţii exterioare efectuate la biserica parohială cu hramul „Înălţarea Domnului” şi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. IPS Timotei a fost întâmpinat Ioja Beni, protopop al Sebişului şi de numeroşi credincioşi, iar copiii îmbrăcaţi în frumoasele costume populare i-au oferit Inalt Preasfinţitului flori.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Timotei a făcut tâlcuirea citirilor zilei (Galateni 2 şi Marcu 8) din Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, în sensul urmării Mântuitorului Hristos. ,, Lepădarea de sine şi luarea crucii este şi armonizarea voii libere a fiinţei umane cu voia dumnezeiască, spre săvârşirea binelui, care să fie mărturisită prin pecetea crucii. Astfel încercările vieţii însele însemnează o jertfă ce se înalţă spre Dumnezeu, aşa cum îndeamnă chiar hramul acestei biserici, Înălţarea domnului, iar alăturarea creştinului tuturor celor în suferinţă aduce ca răsplată trăirea în veşnicia împărăţiei cerurilor”, a arătat Înalt Preasfinţia Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii preotul paroh, care a revigorat viaţa duhovnicească a parohiei, a fost hirotesit întru iconom. În încheiere acesta a adus mulţumiri IPS Arhiepiscop Timotei pentru grija părintească pe care o poartă faţă de credincioşii săi, soborului de preoţi pentru împreună-slujire şi bunilor credincioşi care l-au sprijinit nemijlocit pe toată perioada celor aproape 10 ani de activitate pastoral-misionară în această parohie. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Facultăţii de Teologie din Arad, condus de prof. dr. Mircea Buta.
La anul 1755 satul nu avea biserică şi era filie la parohia Buhani. După acest an a fost construită o biserică de lemn, de la care în colecţia de obiecte vechi bisericeşti de la Mănăstirea Arad – Gai se păstrează două icoane de lemn datate ca fiind din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
În anul 1823 este sfinţită o nouă biserică de lemn cu hramul „Înălţarea Domnului”, edificată pe locul numit Câmpul Bisericii. În 1904 este edificată o altă biserică de lemn ce purta hramul celei vechi. În anul 1986 această biserică a fost demolată, în locul ei fiind construită din caramidă, între anii 1988-1992, actuala biserică cu hramul „Înălţarea Domnului”, prin strădania obştei credincioşilor . Biserica, în formă de navă, este acoperită cu ţiglă, iar pictura este realizată în tehnica fresco.
Pr. Vasile Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!