A lăsat odăjdiile la o parte şi a trecut la rezolvarea treburilor lumeşti în cel mai pământean mod cu putinţă. Aşa s-a trezit preotul greco-catolic din Nădlac, Săcui Constantin, cu un dosar penal pentru vătămare corporală. Victima e una dintre enoriaşe, Barb Sica, faţă de care se pare că ar avea nişte datorii. Nerecunoscute de preot şi drept urmare a ripostat cu violenţă la abordarea femeii.
„L-am întrebat doar când îmi va plăti datoria şi a dat cu mine pe jos” – povesteşte doamna Barb. Reacţia preotului a costat-o peste 20 de zile de îngrijiri medicale. „Nimic din ceea ce spune femeia nu este adevărat. Totul este o minciună foarte mare” – a replicat preotul foarte supărat. „Să lăsăm instanţa să se pronunţe. Dacă voi fi găsit vinovat voi suporta consecinţele” – a declarat la finalul discuţiei.
La incidentul violent petrecut în plină zi, în stradă, a asista şi un şofer de TIR care întâmplător se afla în zonă. Mărturia lui este pusă la dosar şi confirmă povestea femeii.
Dosarul se află încă la Poliţia din Nădlac care a început audierea martorilor. Cei implicaţi speră, evident din diferite motive, ca lucrurile să se rezolve cât mai repede şi justiţia să fie cea care să stabilească vinovatul.
Certificat medico-legal
În susţinerea celor declarate femeia are un certificat medico-legal care confirmă leziunile cauzate de „atacul” preotului şi care sunt stipulate în diferitele examene medicale la care a fost supusă femeia: „fractură la nivelul capului humeral stâng verticală; fractură col humeral stâng cu deplasare moderată; contuzie cerebrală focalizată, biparietal, hemoragie subarahidiană”.
„Am fost împinsă, târâtă pe jos de acest preot, în plină stradă. Încă mai iau tratament în urma loviturilor primite” a povestit femeia. Concluziile raportului medical sunt foarte clare: „Leziuni traumatice descrise (atât în documentele puse la dispoziţia noastră cât şi la examenul obiectiv medico-legal) s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur. Ele necesită 45-50 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii” se arată la finalul raportului.
Dacă va fi găsit vinovat cu siguranţă preotul va pierde şi parohia, sau cel puţin aşa ar fi firesc. Nu poţi practica preoţia şi propovădui duhul blândeţii cu un dosar penal pentru vătămare corporală. E drept că există vorba româneascăm probabil născută din experienţe asemănătoare: „fă ce zice popa şi nu ce face el” dar atunci nu te poţi aştepta la o revigorare spirituală a biserici, cel mult la dezvoltarea simţului umorului.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!