Amenințările au fost făcute în casa în care bărbatul stă împreună cu părinții săi. Polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați și au emis un ordine de protecție provizoriu pentru cinci zile, evacuându-l totodată pe bărbat din locuință. Acesta nu are voie să se apropie de părinții săi la mai puțin de 200 de metri. „Polițiștii orașului Sebiș au emis un ordin de protecție provizoriu de cinci zile pe numele unui bărbat de 45 de ani, din Sebiș, care pe fondul consumului de alcool și-a amenințat părinții cu acte de violență în imobilul în care domiciliază cu aceștia. Bărbatul a fost evacuat din locuință, fiind obligat să păstreze o distanță de 200 de metri față de părinții săi. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Și-a amenințat părinții cu bătaia. Polițiștii din Sebiș au emis ordin de protecție
Și-a amenințat părinții cu bătaia. Polițiștii din Sebiș au emis ordin de protecție
Un bărbat de 45 de ani, din Sebiș, aflat sub influența băuturilor alcoolice și-a amenințat părinții cu bătaia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Fetele de la UTA au ca obiectiv menţinerea în al doilea eşalon valoric al fotbalului românesc.
România
O tânără suedeză de 26 de ani s-a aruncat de la etajul 8 al unei clădiri din zona Fructus și a căzut pe terasa de la etajul 5. Ea a fost transportată inconștientă la spital. Ar fi în stare critică.
Local
SĂVÂRȘIN. Aflată la Săvârșin, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei s-a întâlnit săptămâna aceasta cu colectivul Fundației Colecția Regală, care administrează parcul și clădirile, păstrând intact specificul locului și folosind exclusiv materiale tradiționale, întocmai precum cele din secolele trecute.
Local
ARAD. În cele două săptămâni petrecute la Grăniceri și Pecica, Caravana de Sănătate a Crucii Roșii și-a îndeplinit, din nou, obiectivul: acces gratuit la servicii medicale pentru persoanele din zone izolate.
UT Arad
ARAD. După ce în ultimele etape ale sezonului regulat de Superligă a fost abonată în zilele de luni, UTA are parte de programări duminica în primele două runde ale play-out-ului.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Răzvan Cadar anunță că a participat la o serie de discuții referitoare la întărirea Pilonului II de pensii, în condițiile în care Pilonul I este pus tot mai tare sub presiune.
Local
O troiță, însoțită de inscripția „Comuna Bârzava” luminează DN 7, de pe un deal aflat pe Valea Mureșului.
Ştiri sportive
Președintele interimar Ilie Bolojan i-a conferit, miercuri, fostului internațional Gheorghe Hagi cea mai înaltă distincție a statului român - Ordinul Național „Steaua României”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!