Fiul i-a aplicat tatalui său mai multe lovituri în zona capului, cu un corp contondent găsit în curte până ce acesta a căzut la pământ. Se pare că cei care au anunţat ambulanţa au fost vecinii, deoarece acesta, după ce şi-a reglat conturile cu tatăl său, a intrat liniştit în casă.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au reţinut pe fiul bătăuş. Victima se află internată la Spitalul Clinic Judeţean Arad cu diagnosticul traumatism cranio cerebral acut, comoţie cerebrală, traumatism cranio facial acut, plăgi escoriate multiple cranio faciale, contuzie forte glob ocular stâng, fracturi costale, iar cadrele medicale au considerat că loviturile i-au pus victimei, viaţa în pericol.
„Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 5/6 mai 2011, în jurul orei 00:30, pe fondul consumului de alcool, între C. Teodor de 83 ani şi fiul acestuia, C. Viorel, de 54 ani, a avut loc o altercaţie fizică, fiul aplicându-i tatălui său mai multe lovituri cu un corp contondent în zona capului. Sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au fost efectuate cercetările la faţa locului, iar agresorul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!