„Am auzit dintr-o dată o bubuitură
puternică şi am fost efectiv aruncat în
stâlpii de metal de pe marginea drumului. Am fost
convins că mi s-a rupt maşina”, spune
Daniel.
A coborât din autovehicul şi a aflat,
în sfârşit, ce s-a
întâmplat. A călcat pe o gură de
canal, capacul nu era bine poziţionat şi s-a
ridicat efectiv sub maşină. Urmările au
fost destul de grave din punct de vedere material.
Roata din spate stânga a maşinii a fost
mutată cu aproximativ 5 centimetri, braţul
acesteia fiind practic rupt, iar caroseria parcă a
fost lovită de cutremur. Puntea s-a deplasat iar
uşa din stânga spate s-a deplasat
câţiva centimetri, cât să intre
palma prin acel loc, fiind imposibil de închis.
Janta de la roată s-a rupt şi ea.
„Nici nu ştiu ce să fac în cazul
acesta. Mă voi duce cu factura la Primărie,
iar dacă nu îmi voi primii banii, cel mai
probabil voi da Primăria în judecată
pentru ce mi s-a întâmplat”, spune
Daniel Răpan.
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!