Oamenii legii au fost anunţaţi că o tânără este ţinută împotriva voinţei sale într-un apartament pe strada Nicolae Brânzea. Jandarmii s-au deplasat la faţa locului unde, după câteva minute de negocieri, au reuşit să îl scoată afară din apartament pe Darius D.D., de 31 de ani, din Lipova, care locuia fără forme legale în imobilul cu pricina.
Oamenii legii au refăcut firul poveştii şi au aflat că Darius este fostul prieten al Laviniei D.O. Acesta a aşteptat-o sâmbătă seara în scare blocului în care fata locuieşte, a urcat-o cu forţa în maşină şi a dus-o la el acasă unde, fără consimţământul tinerei, a ţinut-o trei ore. Într-un moment de neatenţie din partea bărbatului, Lavinia a sunat un coleg de serviciu care a anunţat jandarmii. Oamenii legii i-au întocmit bărbatului de 31 de ani dosar penal pentru lipsire de libertate, acte ce au fost înaintate Parchetului.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!