Drama a avut loc înainte de Crăciunul 2014, bărbatul fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în luna februarie a acestui an. Totul s-a întâmplat în casa în care bărbatul (ale cărui iniţiale sunt H.I.A.) trăia împreună cu tatăl, mama şi fratele în oraşul Ineu. De menţionat este însă faptul că H.I.A. suferă de un anumit grad de handicap psihic, respectiv retard mental uşor şi tulburări de comportament legate de consumul de alcool. După ce a fost condamnat la închisoare, bărbatul a fost obligat să urmeze tratament medical până la însănătoşire. În 12 decembrie 2014, H.I.A. le-a aplicat mai multe lovituri cu o sabie tatălui său – H.I. – şi fratelui său – H.F.O. – provocându-le leziuni care au necesitat 35-40, respectiv 6-8 zile de îngrijiri medicale. H.I.A. era pensionat pe caz de boală din anul 2012, însă presta munci ocazionale la diverse persoane din Ineu. De la una dintre persoanele pentru care a muncit, a primit, în cursul anului 2013, o sabie pe care o folosea de obicei la pescuit şi cu care tăia vegetaţia pentru a avea acces la apă. În urma investigaţiilor efectuate după comiterea faptei s-a stabilit că în decursul anilor, relaţiile dintre bărbat şi părinţii săi au fost destul de tensionate, existând şi alte situaţii când acesta, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a agresat şi i-a ameninţat cu moartea.
În seara de 12 decembrie 2014, în jurul orei 19:00 bărbatul s-a întors acasă de la un consătean, unde a muncit în ziua respectivă, acolo consumând şi câteva pahare cu ţuică. Ajuns acasă, a intrat în camera părinţilor, în care se afla mama sa, iar la scurt timp a intrat în cameră şi tatăl său, moment în care, între acesta şi fiu, a început o ceartă, amândoi aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul l-a ameninţat pe tatăl său că îl va „tăia” cu o sabie pe care o are în cameră, iar mama, de teamă, a părăsit casa, mergând în apropiere la o vecină. Cearta dintre cei doi a continuat, iar H.I.A. s-a deplasat în camera sa, de unde a luat sabia, pe care o ţinea sub covor, după care a revenit în camera în care se afla tatăl său şi a început să-l lovească cu sabia la întâmplare, peste tot corpul, astfel că victima, în tendinţa de a se apăra, a fugit în curte, fiind însă urmat de fiul său, care a continuat agresiunea, victima apărându-se cu mâinile de loviturile primite, însă la un moment dat a căzut la pământ, pierzându-şi cunoştinţa. Fiul a abandonat apoi sabia în curtea casei şi s-a deplasat la un vecin, martorul C.G., căruia i-a povestit cele petrecute, spunându-i totodată că l-a omorât pe tatăl său. Vecinul s-a deplasat la locuinţa familiei, unde l-a găsit pe tatăl plin de sânge, astfel că l-a transportat la Spitalul oraşului Ineu.
A urmat şi fratele
Agresorul a mers la un bar din Ineu, unde a mai consumat o bere, după care s-a reîntors acasă, întâlnindu-se în faţa casei cu fratele său cu care a început să se certe, astfel că H.I.A. a luat sabia din curte, de unde a lăsat-o şi a început să-l lovească şi pe acesta în zona feţei, a piciorului stâng şi a spatelui. După incident bărbatul a lăsat sabia pe nişte butoaie care se află în stradă şi a intrat în locuinţă, unde s-a culcat, fiind ridicat la scurt timp de către organele de poliţie. Tatăl agresorului a suferit leziuni în regiunea „occipitală, antebraţ drept cu fractură deschisă, antebraţ stâng, faţă dorsală mână stângă şi deget 2 mână stângă cu secţiune tendon flexor profund si tendon extensor”. Conform raportului de expertiză medico-legală întocmit persoanei fratelui agresorului, acesta a suferit leziuni în „regiunea parietală, parieto-occipitală, frontală stângă, orbitară dreaptă, aripă nazală stângă şi regiunea anterioară a coapsei stângi”.
A recunoscut parţial fapta
În declaraţia dată în faţa instanţei, bărbatul a precizat că recunoaşte parţial fapta, în sensul că l-a lovit cu sabia doar pe tatăl său, după care şi-a pierdut controlul, a aruncat sabia şi a ieşit din curte, ducându-se la barul din apropierea casei lor, unde a băut o bere. La bar a venit şi fratele său, care a început să „se lege” de el, iar după o scurtă ceartă acesta a plecat spre casă. Inculpatul mai susţine că nu l-a lovit pe fratele său cu sabia, ci că acesta şi-a provocat singur rănile, menţionând următoarele: „cred că fratele meu s-a lovit singur cu sabia ca sa mă bage pe mine în puşcărie.”
Instanţa arădeană, cea care a şi judecat speţa, a precizat că „este greu de crezut că o persoană – în speţă fratele inculpatului, şi-ar putea provoca singură leziuni cu sabia, în regiunea perietală, parieto-occipitală, frontală stângă, orbitară dreaptă, aripă nazală stângă şi regiunea anterioară a coapsei. Aceste leziuni, în diferite zone, denotă lovituri la întâmplare, pe care o persoană, chiar cu un handicap mental, nu şi le-ar putea crea. Este adevărat că atât inculpatul, cât şi fratele său, deţin certificare de încadrare în grad de handicap, dar nici unul din ei nu au discernământul abolit”.
Discernământ diminuat
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad rezultă că bărbatul prezintă tulburări de comportament legate de consumul de alcool, retard mental uşor, iar în raport cu fapta comisă, a avut diminuată capacitatea de apreciere critică a faptei şi a consecinţelor acesteia, acţionând cu discernământ diminuat, nu însă abolit. „Discuţiile purtate cu inculpatul în faţa instanţei au fost coerente, ceea ce demonstrează că în perioada de arest, în lipsa consumului de alcool, comportamentul său este unul normal”, a apreciat instanţa.
În cadrul audierilor, sora inculpatului – care nu a fost prezentă la incident – a declarat că scandalurile din familie au fost determinate de faptul că tatăl lor credea că soţia sa are o relaţie intimă cu fiul lor – agresorul. Instanţa a precizat însă că afirmaţia surorii nu este susţinută de vreo altă probă, astfel că nu a fost luată în considerare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!