Au ripostat şi au primit înapoi de la Ministerul Educaţiei ceea ce le-a tăiat Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad. Este pentru a doua oară când tentativa de la nivel local de a desfiinţa o parte din clasele de a IX-a, filiera teoretică, a fost anulată de la nivel central. Atât Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”, precum şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” au primit înapoi clasa a IX-a tăiată în primele zile ale anului 2016. Decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean a afectat 7 licee din care două au reacţionat, mai mult sau mai puţin vocal. Cert este că în ambele situaţii, demersurile făcute au avut succes la nivel central. Unul dintre ele, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” este la a doilea succes obţinut la Bucureşti pe aceeaşi temă. În 2013, tot printr-o decizie a IŞJ Arad, a fost tăiată o clasă de a IX-a pentru anul şcolar 2013-2014. Cum pe plan local nu s-a revenit asupra deciziei, în ciuda memoriilor depuse şi a reacţiei colectivului de cadre didactice, conducerea şcolii a depus memorii şi la Bucureşti. Şi atunci, ca şi acum, răspunsul a venit în favoarea şcolii arădene. Situaţia s-a repetat şi anul acesta.
Nu e chiar oficial
Chiar dacă nu a venit un răspuns oficial de la minister, planul de şcolarizare după care au fost făcute încadrările cuprinde şi clasa tăiată, ceea ce reprezintă o confirmare clară că lucrurile nu mai pot fi schimbate. Din păcate, se pare că strategia locală de a reduce numărul de clase de la teoretic pentru a revitaliza filiera tehnologică, nu este agreată la Bucureşti sau poate că baza argumentativă nu este suficient de convingătoare. Cert este că argumentele şcolilor au fost mai tari decât cele ale IŞJ Arad iar ministerul a dat câştig de cauză celor două colegii. Ca atare, în anul şcolar următor, la Arad vor fi mai puţin doar cu 5 clase de IX-a şi nu cu 7 clase, cum fusese planul iniţial al IŞJ.
Salvaţi de proiect
Şi tot printre şcolile care şi-au salvat clasa este şi Colegiul Naţional „Moise Nicoară”. Acesta a obţinut-o, însă, pe plan local datorită proiectului de reabilitare al şcolii prin care există obligativitatea de a fi păstrat un anumit număr de clase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!