La mijlocul lunii iulie, pe 13 mai precis, contabilii sunt în sărbătoare. Este ziua care marchează recunoașterea valorii și importanței profesiei contabile, data de 13 iulie făcând referire la 13 iulie 1921 atunci când printr-un decret regal a fost reglementată profesia contabilă și în România. „În fiecare an, ne bucurăm să celebrăm contribuția excepțională a membrilor CECCAR la impunerea în interes public a profesionalismului în domeniul financiar-contabil – bazat pe cei doi piloni fundamentali, competența și etica profesională – și să reflectăm asupra realizărilor și impactului pe care aceștia l-au avut asupra dezvoltării organizațiilor și comunității în care activează. Independența și profesionalismul sunt, de altfel, valorile definitorii ale liber-profesionistului contabil”, a punctat Dorel Mateș, președintele CECCAR Arad citând mesajul transmis de Consiliul Superior CECCAR.
Reprezentanții contabililor au mai amintit și despre faptul că „Ziua Națională a Contabilului Român este, totodată, o oportunitate de a reflecta asupra evoluției profesiei și a provocărilor cu care ne confruntăm. Într-o lume aflată în continuă schimbare, este esențial să rămânem mereu actualizați și să ne adaptăm continuu”.
Evenimentul din acest an a avut ca temă „Contabilitatea criminalistică: adevărul din spatele cifrelor”. „Discuțiile s-au axat pe rolul esențial al contabilității criminalistice, de a ajuta organizațiile să navigheze în siguranță în mediul financiar-economic complex, incert și volatil de astăzi, contribuind, astfel, la asigurarea securității afacerilor, a economiei. Prin intermediul organismului profesional CECCAR, experții contabili și contabilii autorizați sunt parte a unei comunități profesionale de elită. CECCAR oferă cadrul instituțional în care aceștia să continue să se dezvolte și să își mențină competențele și etica profesională la cel mai înalt nivel”, a explicat Mateș.
Topul contabililor
Și pentru că Ziua Națională a Contabilului Român este, în primul rând, despre membrii CECCAR, cei mai merituoși dintre ei au fost premiați, premii fiind acordate atât experților contabili cât și contabililor autorizați.
Evenimentul nu a fost lipsit de prezența oficialităților care au luat cuvântul: primarul Aradului, Călin Bibarț, deputații Sergiu Bîlcea (PNL) și Adrian Alda (PSD), vicepreședintele CJA, Răzvan Cadar, rectorul UAV Arad – Ramona Lile și Andrei Anghelina, prorector UVVG Arad, comisar șef Alin Ignuța – IPJ Arad, Ramona Nicula – UGIR Arad.
În final, cei prezenți au participat la un panel de discuții privind contabilitatea criminalistică, vorbitorii punctând diverse aspecte din legislație și nu numai de care ar trebui să țină cont cei ce fac rapoartele contabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!