În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Arad au aplicat 218 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei. Dintre acestea, 49 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 169 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate și efectuarea de depăşiri neregulamentare. Polițiștii au reţinut 9 permise de conducere, dar și 5 certificate de înmatriculare.
Fără permis la volan
În cursul acțiunii de marți, 9 aprilie, polițiștii au depistat un arădean de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, având o alcoolemie de 0,75 mg./L. alcool pur în aerul expirat. Tot ieri, un cetățean belgian de 27 de ani a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier în timp ce conducea un autoturism pe Calea Timișorii din municipiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În județ, pe D.J. 682, pe raza localității Secusigiu, un tânăr de 20 de ani din aceeași localitate a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o autoutilitară, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere”, a declarat inspector de poliție Adina Aconstantinesei, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!