ARAD. Inundațiile provocate de ploile de miercuri, când mai multe străzi din cartierele arădene au fost inundate, circulația fiind îngreunată sau chiar blocată, pun în pericol fotoliul directorului tehnic al Companiei de Apă Arad (CAA), Marius Toma. După ce Primăria Arad a fost prima care a luat atitudine în acest caz, anunțând că va solicita Consiliului de Administrație al Companiei de Apă și Canal SA măsuri de sancționare a managerului executiv care s-a dovedit incapabil să asigure funcționarea sistemului de canalizare pe care îl gestionează, acum Consiliul Județean Arad (CJA) anunță că va face o analiză a ceea ce s-a întâmplat miercuri. „Intenţionăm să facem o analiză a modului în care reprezentanţii Companiei de Apă au acţionat în cazul precipitaţiilor abundente din data de 28.08.2013, când ploile au provocat inundaţii masive în mai multe cartiere ale Aradului, fiind afectate grădini şi case din mai multe cartiere”, a anunțat Nicolae Ioțcu, președintele CJA.
Tot capul directorului
Și cum, într-o companie, directorul este răspunzător de activitatea desfășurată, ținta celor de la CJA pare a fi tot capul lui Toma, director tehnic CAA. „Consiliul Judeţean Arad va analiza activitatea celui care a fost la conducerea Companiei de Apă în această perioadă şi sunt convins că membrii Consiliului de Administraţie, dacă vor găsi deficienţe vizavi de modul de acţiune, vor propune măsuri drastice împotriva acelei persoane”, a subliniat Nicolae Ioţcu.
Verifică investițiile în rețele
Mai mult, după ce nici măcar investițiile noi, realizate de Primărie, nu par să funcționeze la parametri normali, CJA, în subordinea căruia se află compania de apă, anunță vă va demara mai multe verificări la investițiile realizate deja pe raza municipiului. Ca atare, Județul va propune constituirea unei comisii mixte, formată din specialiști din cadrul CJA, Primăriei Arad și Companiei de Apă, comisie care va trebui să verifice modul în care s-au realizat investițiile în rețelele de canalizare din cartierele Gai, Sânicolaul Mic, Bujac și Grădiște. „Intenţionăm să verificăm modul în care s-a lucrat la realizarea acestor reţele, pentru a vedea dacă ele sunt în conformitate cu parametrii tehnici stabiliţi, astfel încât, pe viitor, să evităm, din cauza unor inadvertenţe, astfel de situaţii, în care cetăţenii Aradului sunt inundaţi”, a mai spus Ioțcu.
Sub ape
Ploaia de miercuri a provocat inundații în mai multe zone ale municipiului, atât pe șosele, cât și în gospodăriile arădenilor. Reprezentanții Companiei de Apă Arad au susținut, la fel cum fac de fiecare dată, că vechimea rețelei de canalizare ar fi de vină pentru devărsările apelor. Însă în unele cartiere, deși canalizarea este nou-nouță, tot a dat rateuri, atât miercuri, cât și cu alte ocazii. Adică la fiecare precipitație mai puternică.
Bănățean: ”Nu e vina noastră”
După ce, în urma inundațiilor de miercuri din mai multe zone ale Aradului, CJA și Primăria Arad au spus că îl vor trage la răspundere pe directorul tehnic al Companiei de Apă, Marius Toma, managerul general, Gheorghe Bănățean, aruncă ”mâța moartă” în curtea Primăriei.
Bănățean susține că rețelele de canalizare pluvială ale municipiului sunt în Patrimoniul Primăriei Arad fiind întreținute de Compania de Apă printr-un contract comercial încredințat ca urmare a unei licitații publice organizate de Primărie și câștigate de companie. ”Unele deficiențe legate de subdimensionarea unor rețele de canalizare pluvială (zona subtraversării liniei CF – zona Voinicilor și Gemi Center) și a Stațiilor de pompare din aceste zone precum și din cartierele Bujac, Sânicolaul Mic și Gai (stații noi dar cu tehnologie aferentă anilor 1960) nu sunt din vina și nici în competența de rezolvare a prestatorului, respectiv a Companiei de Apă, acestea fiind exclusiv în competența de rezolvare a proprietarului, respectiv Primăria municipiului Arad” – explică Bănățean.
Acesta mai susține că ploile torențiale de miercuri, 28 august, au avut un debit de nouă ori mai mare decât înt-o zi normală iar rețelele de canalizare nu fac față unor astfel de precipitații în acest moment. ”Compania de Apă a acționat cu toate mijloacele din dotare în așa zisele zone fierbinți împreună și sub coordonarea personalului de specialitate din cadrul Primăriei Arad. Deci, daca ar fi vorba de management defectuos sau incompetență ar trebui să arătăm cu degetul spre cei care au investit defectuos sau nu au investit în canalizarea pluvială. Din câte știm, Primăria intenționează să investească în zona Voinicilor și Gemi Center dar această investiție își urmeaza cursul legal și, avand în vedere perioada de execuție, putem vorbi probabil de 9 – 12 luni până la punerea în funcțiune” – încheie directorul Companiei de Apă Arad.
Primăria: „Bănățean să fie tras la răspundere”
Scandalul inundațiilor de miercuri zguduie instituțiile statului din județul nostru. După ce Primăria, Consiliul Județean Arad și Compania de Apă au luat atitudine, trimițând comunicate de presă referitoare la revărsările canalizării, administrația municipală a revenit cu un nou comunicat în care insistă ca directorul companiei, Gheorghe Bănățean, să fie tras la răspundere, chiar dacă se afla în concediu în momentul inundațiilor. „Conducerea Primăriei Municipiului Arad a luat act de faptul că în ultimele două zile directorul Companiei de Apă și Canal nu a putut fi contactat telefonic de reprezentanții municipalității pentru a da explicații cu privire la situația gravă înregistrată în data de 28 august 2013 în municipiul Arad, cînd mai multe zone de pe artere importante de circulație au fost inundate din cauza deficiențelor de funcționare a canalizării pluviale. Surprinzător este faptul că deși dl.Gheorghe Bănățean a refuzat să răspundă apelurilor telefonice ale reprezentanților municipalității nedorind, probabil, să fie deranjat în concediu cu problemele companiei pe care o conduce, a găsit totuși disponibilitatea de a transmite presei un comunicat”, spun reprezentanții Primăriei. Prin biroul de presă, administrația locală mai spune că „în fața unei asemenea atitudini manageriale lipsite de responsabilitate, Primăria Municipiului Arad revine cu solicitatea către Consiliul de Administrație al Companiei de Apă și Canal SA de a evalua activitatea directorului executiv și de a dispune măsuri de sancționare a acestuia”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!