Proiectul a „căzut” cu 305 voturi din 312, a comunicat deputatul PDL Arad, Eusebiu Pistru, care luni, în Comisie, şi-a susţinut amendamentul privind menţinerea judecătoriilor de la Chişineu Criş şi Gurahonţ. Proiectul va merge la Senat, care este Cameră decizională. Din păcate, declară Pistru, a fost respins şi un proiect de lege extrem de important, promovat de către PNL, cel privind prima întabulare gratituită a posesorilor de terenuri agricole extravilane, cu bani de la buget sau cu fonduri europene. PSD şi UDMR au votat împotrivă, iar parlamentarii grupului minorităţilor s-a abţinut, relatează Eusebiu Pistru.
„Este de neînţeles această îndârjire a PSD împotriva clarificării situaţiei terenurilor agricole. Fără ajutor de la buget sau din fonduri europene, sute de mii de proprietari vor rămâne în continuare fără acte pe pământuri, pentru că le este imposibil să plătească sumele aferente”, declară Pistru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!