„ Mulțumesc tuturor colegilor liberali pentru că m-au susținut la aceste alegeri interne. Mergem înainte uniți, ca o echipă de prieteni care luptă pentru același scop, și anume bunăstarea comunității noastre. Avem multe proiecte demarate, proiecte care sunt menite să pună pe picioare orașul Curtici. Dragi colegi, vreau să fac administrație pentru voi și cu voi. Îmi propun ca pe durata mandatului meu, atât eu cât și membrii echipei, să fim mereu la dispoziția cetățenilor, în dialog deschis, alături de ei. Felicit organizația de femei care este într-o continuă creștere, o echipă de doamne liberale extrem de determinate și dedicate țelului nostru” a declarat președintele PNL Curtici, Bogdan Ban.
Prezent la alegerile PNL Curtici, președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca se declară mândru de acestă organizație și salută alegerea președintelui Ban în fruntea echipei locale: „Mă bucur să fiu alături de această organizație pentru că întotdeauna la Curtici m-am simțit ca acasă. Dacă, în general se spune că omul sfințește locul, aici se dovedește că femeia este cea care sfințește locul. Cu această ocazie, felicit OFL Curtici pentru numărul impresionant de doamne liberale care continuă să se alăture organizației noastre. Sunt un susținător al femeii în politică și sunt absolut convins că dacă doamnele continuă să se implice la fel de mult ca până acum, această organizație va excela. La nivelul județului Arad avem peste 500 de aleși locali, suntem o forță de temut pentru competiție. Însă nu este suficient. Trebuie să rămânem o echipă unită, o echipă care performează. De aceea mă bucur că alegerea dvs pentru funcția de președinte este Bogdan Ban, un primar tânăr care pune pe primul plan comunitatea, curticenii și dezvoltarea orașului” a încheiat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca.
Consilierii județeni Simona Stan și Cristian Urzică au dat câte un mesaj de unitate și felicitări organizației.
„Vreau să felicit organizația Curtici pentru rezultatele bune pe care le-a avut și pe domnul președinte Ban pentru noul mandat pe care tocmai l-a obținut. Mi se umple inima de bucurie când văd atâția membri în această sală, în special atât de multe doamne. Asta înseamnă că PNL Curtici este o organizație vie, activă. Este o organizație de care mă simt foarte apropiată, cu care am demarat o mulțime de proiecte frumoase pentru comunitate” a declarat președintele organizației de femei PNL Arad, Simona Stan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!