Spre deosebire de furtul celor 32.000 de pachete de ţigări netimbrate de diferite mărci, ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, din depozitul Poliţiei de Frontieră Timiş, la Arad, în urmă cu trei ani, s-a constatat că din Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad lipsesc aproximativ opt baxuri de ţigări netimbrate. Gaura a fost descoperită, susţine comisarul şef Ioan Handra, şeful IJPF Arad, atunci când poliţiştul de frontieră care gestiona depozitul a ieşit la pensie.
Înainte de a pleca, s-a efectuat un inventar în urma căruia s-a stabilit că lipsesc şapte-opt baxuri de ţigări netimbrate. Omul nu şi-a putut explica ce s-a întâmplat cu acele baxuri de ţigări, astfel că s-a văzut nevoit să le plătească. Handra a declarat că atunci s-a dispus constituirea unei comisii.
A dat în judecată instituţia
Aceasta a stabilit că cel care gestiona depozitul trebuie să plătească din buzunarul propriu ţigările lipsă. Omul s-a conformat şi a virat banii în contul IJPF-ului. De altfel, acestuia i s-a întocmit şi un dosar penal, conform comisarului şef Ioan Handra. Fostul angajat al IJPF Arad nu s-a lăsat însă mai prejos şi a dat în judecată instituţia la care a lucrat.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!