Nu le-a ieşit din prima, aşa că mai încearcă încă o dată. Este vorba de reprezentanţii Primăriei Arad care aşteaptă pe mai departe persoanele fizice sau juridice care au în folosinţă căsuţe de agrement de la ştrand să semneze noile contracte. Arădenii sunt invitaţi, din nou, între 25 februarie-10 martie, la Administraţia Ştrandului pentru semnarea actelor adiţionale de prelungire a contractelor care şi-au încheiat valabilitatea la 31 decembrie 2009.
Contractele nu vor fi prelungite, însă, pentru cei care au datorii la utilităţi sau la chirii. În plus, persoanele care nu se vor prezenta la Serviciul Administrare Zone Agrement până pe 10 martie vor fi considerate că au renunţat la dreptul de prelungire a contractelor. Iar faptul nu e de ici de colo, în condiţiile în care, de-a lungul anilor, nimeni nu a renunţat de bunăvoie la aceste contracte, căsuţele libere fiind un fapt rarisim.
Odată cu actualizarea contractelor şi prelungirea duratei chiriei, va avea loc şi o verificare a citirii contoarelor la utilităţi şi plata eventualelor restanţe. Iniţial deţinătorii de căsuţe erau aşteptaţi până pe 26 ianuarie 2010 să onoreze invitaţia Primăriei dar…
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!