În luna iulie, PSD Arad s-a reunit în cadrul unei ședințe a Organizației Județene Arad, prilej cu care pe rețelele de socializare, președintele PSD Arad Mihai Fifor a transmis că se dorește „câștigarea Primăriei Arad cu viceprimarul Ilie Cheșa”. În acel moment, Ilie Cheșa a transmis că prima lui prioritate era organizarea alegerile în cadrul Organizației Municipale, alegeri care s-au și desfășurat pe 27 iulie și pe care Cheșa le-a câștigat cu voturi în unanimitate.
Acum, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Municipal PSD Arad a decis că va merge în alegeri cu candidatul cel mai bine poziționat în sondaje. „În ședința de joi, 12.10.2023 a Biroului Politic Municipal al PSD Arad, au avut loc discuții pe tema alegerilor europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale din anul 2024. Printre problemele abordate s-a aflat și cea privind desemnarea candidaților la alegerile locale din municipiul Arad, în principal fiind vizată poziția de candidat pentru funcția de primar al municipiului Arad. În acest context, președintele organizației municipale PSD Arad, viceprimarul Ilie Cheșa, a adus la cunoștința membrilor Biroului Organizației Municipale PSD Arad faptul că, în ultima perioadă, au fost realizate mai multe sondaje de opinie, dintre care unul realizat la comanda PSD Arad, sondaje care au măsurat intențiile de vot ale arădenilor cu privire la funcțiile de primar al municipiului Arad și de președinte al Consiliului Județean Arad. Președintele Ilie Cheșa a propus membrilor Biroului Organizației Municipale PSD Arad ca viitorul candidat la Primăria Aradului din partea PSD să fie persoana, din cadrul partidului, cea mai bine poziționată în sondajele de opinie. Propunerea președintelui Ilie Cheșa a fost votată în unanimitate de către Biroul Politic Municipal al PSD Arad, urmând a fi comunicată structurilor superioare, respectiv Organizația Județeană PSD Arad și conducerea centrală a partidului”, se arată într-un comunicat transmis de Organizația Municipală PSD Arad.
Așadar, se pare că momentan lansarea oficială a unui candidat din partea social-democraților pentru Primăria Arad se mai lasă așteptată.
Trimite articolul
XToti sunt egali. 0=0
Pacat numai asa poate pierde PSD-ul si sa castige din nou echipa lui Falca 🙁
Candidatul PSD va fii cel pe care îl dorește Falcao. La fel ca in ultimii 20 de ani va fii un iepure care sta în poziție de drepți în fața lui falca și nu o sa zică nimic sa nu sufere aiatolahul Aradului
Cheșa simte că va lua și el 2% din voturi și acum dă înapoi. Lăsați-l să-și frângă gâtul, să-și arate „capacitatea” organizatorică. Ce vreți să plângă arădenii după el ?
Vai, nu faceți poporul Aradului să sufere.