ARAD. După ce, în luna februarie a anului trecut, SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia au surprins piaţa anunţând intenţia societăţii din Arad de a cumpăra Muntenia Invest (administratorul activelor SIF Muntenia), acum SIF Banat-Crişana şi-a majorat la aproape 75% participaţia la administratorul SIF Muntenia. SIF Banat-Crişana (SIF1) a cumpărat încă 24,97% din acţiunile Muntenia Invest şi a ajuns să deţină 74,98% din titlurile administratorului SIF Muntenia (SIF4).
„Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana face cunoscut că, în temeiul obligaţiilor contractuale asumate faţă de Grupul Financiar Muntenia, a achitat către Grupul Financiar Muntenia preţul tranşei a doua de acţiuni (29.975 acţiuni), reprezentând 24,97% din capitalul social al SAI Muntenia Invest şi a dobândit proprietatea acestora conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între SIF Banat-Crişana şi Grupul Financiar Muntenia”, se arată într-un comunicat transmis, de SIF Banat-Crişana Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
SIF Banat-Crişana a achitat anul trecut 8,2 milioane lei (1,8 milioane euro) pentru 50,01% din acţiunile Muntenia Invest plus o componentă variabilă în funcţie de evoluţia activului net. Activul net al SIF Muntenia a stagnat anul trecut la 1,061 miliarde lei.
Cifre
Acţiunile SIF Banat-Crişana au încheiat şedinţa bursieră de la sfârşitul săptămânii trecute în scădere cu 1,56%, la 1,201 lei. Acţiunile companiei sunt tranzacţionate în prezent la o diferenţă de aproape 59% faţă de valoarea activului net pe acţiune de la finalul lunii ianuarie, de 2,9277 lei. SIF Banat-Crişana avea la finalul lunii ianuarie un activ net de 1,606 miliarde lei (357,6 milioane euro), cu 0,93% peste nivelul de la sfârşitul anului trecut.
CITESTE SI:
Seful SIF Banat-Crisana, amendat cu 10.000 lei
Citiți principiile noastre de moderare aici!