De-a lungul deceniilor, prin munca asiduă, cercetare și rezultatele remarcabile obținute în tratarea pacienților cu diferite afecțiuni, Aradul a devenit pionier în domeniu, pacienți din toată țara venind aici pentru tratament.
Având la bază istoria bogată și bunul renume al specialiștilor arădeni din domeniu, a fost organizat un simpozion care să marcheze această aniversare atât de importantă, ocazie cu care a fost lansată cartea „O istorie a Ortopediei și Traumatologiei Arădene 1947-2020”, autor dr. Mircea Faur, coautor Dan Demșa, pentru a marca evenimentele care au definit și conturat Ortopedia și Traumatologia din Arad.
Evenimentul organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a reunit mai mulți specialiști din ortopedie și traumatologie, fiind un bun prilej pentru schimbul de informații și discuții despre noile tendințe de diagnosticare și tratament din domeniu. Au luat cuvântul: prof. univ. habil. dr. Coralia Cotoraci – rectorul UVVG, prof. univ. habil. dr. Alexandru Pop, director științific proiect, dr. Fruja Dan – șef lucrări, șef secție Ortopedie și Traumatologie Spitalul Județean Arad, conf. univ. dr. Casiana Boru – decanul Facultăţii de Medicină.
Prof. univ. habil. dr. Coralia Cotoraci, rector UVVG Arad:
„Ne bucurăm să fim, din nou, gazdele unui simpozion cu o prezență atât de distinsă. Universitatea noastră încurajează pregătirea continuă și studiul individual, dar mai presus de toate recunoaște importanța împărtășirii cunoștințelor și experienței specialiștilor, realizată și prin organizarea acestor evenimente”.
Trimite articolul
XSi noi mergem sa ne operăm la Szeged…