Evenimentul s-a desfăşurat vineri 20 aprilie 2018, în Complexul M al Universităţii Aurel Vlaicu, partener al proiectului. Inițiativa proiectului și a conferinței a aparținut Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, reprezentată de doamna director prof. Adela Redeș și se adresează dascălilor, preoților, studenților și elevilor din județul Arad. Acesta se doreşte a fi un prilej pentru insuflarea patriotismului, cultivarea culturii, tradiţiei, naționalității și identității naționale românești în rândul elevilor dar și în societatea civilă.
Elevi olimpici la istorie de la Colegiul Național „Moise Nicoară” și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad au avut ocazia să prezinte lucrări cu tema Marii Uniri de la 1918.
Proiectul Fundamente ale constituirii identității românești cu ocazia centenarului Marii Uniri 1918-2018 are ca finalitate organizarea unei Conferințe Naționale în luna octombrie a anului 2018 iar pe parcursul derulării lui se vor organiza evenimente social- culturale și activități educative cu elevii și workshopuri cu profesorii și studenții.
La evenimentul de la finele săptămânii au participat: Înaltpreasfinția Sa dr. Timotei Seviciu Arhiepiscop al Aradului, Ministrul Secretar de Stat prof.univ.dr Petru Andea, deputații Dorel Căprar și Adrian Todor, prefectul Aradului, Florentina Horgea, prorectorul UAV Arad prof.univ. dr. Codruța Stoica, decanul Facultății de Științe ale Educației Psihologie și Asistență Socială, prof.univ. dr. Alina Roman, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă Arad, pr. prof. univ. dr. Ioja Cristinel, directorul Seminarului Ortodox Arad, pr.profesor Gavra Pompiliu, președintele Asociației ,,Ștefan Cicio-Pop” prof. univ.dr. Pădurean Cornel, prof.univ.dr. Lavinia Betea din cadrul Facultății de Științe Umaniste a UAV, inspector școlar general profesor dr. Anca Stoenescu, inspectorii de specialitate prof. Simona Stiger și prof. Andrada Marcu, profesorii metodiști din cadrul Casei Corpului Didactic Arad, Ilies Ibolya și Emilia Dăncilă, președintele Asociației Învățătorilor prof. Viorel Dolha, directorul Editurii Tiparnița ing. Adrian Ioanăș, directori de școli și profesori de istorie din municipiul Arad, studenți ai Universității Aurel Vlaicu, FSPAS –PIPP anul III, Corul Seminarului Ortodox Arad, elevi olimpici ai Aradului, copiii clasei a III-a C ai Colegiul Național Vasile Goldiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!