Vor fi prezente nume cu sonoritate mondială în domeniu, respectiv un profesor de la Harvard University din Boston, profesori din Italia şi Germania, tehnicieni dentari de renume. „Toate acestea pentru a aduce în faţa colegilor noştri un material de înaltă ţinută profesională. O ţinută profesională care, pe de o parte, ne stimulează pentru a ne pregăti în continuare din punct de vedere profesional iar, pe de altă parte, e un mijloc de a ne manifesta şi noi prin ceea ce am realizat” – spune dr. Victor Valea, preşedinte al Asociaţiei Transfrontaliere de Implantologie şi Medicină Dentară „Atrimed”, organizator al simpozionului. Alături de „Atrimed” se află şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” care va conferi evenimentului o notă academică.
La simpozion sunt aşteptaţi să participe medici stomatologi din toată ţara. Colegiul Medicilor Dentişti din România va acorda participanţilor 50 de puncte EMC.
Victor Valea: Mulţumesc celor care au fost alături de noi, cu sponsorizări
Citiți principiile noastre de moderare aici!