ARAD. Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea”, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, organizează, în perioada 25-28 septembrie 2022, în parteneriat cu United Nations for Education, Science and Culture Organization (UNESCO) și Federația Europeană a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO (FEACU) un simpozion internațional.Evenimentul se înscrie în cadrul programului aniversar: „Bicentenarul Teologiei Arădene” și este pus sub genericul „Artă, teologie și civilizație în spațiile monastice române. De la școlile mănăstirești, la școlile teologice”Au participat on site și online profesori de teologie, istorici, oameni de cultură din 12 țări.Deschiderea simpozionului a avut loc luni, 26 septembrie 2022, în prezența ÎPS Timotei Seviciu, a rectorului UAV, Ramona Lile, a președintelui Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, Daniela Popescu, a europarlamentarului Gheorghe Falcă, a vicepreședintelui CJA, Ionel Bulbuc, și funcționarului în cadrul Secretariatului UNESCO, Ana Dumitrescu.Deschiderea festivă s-a desfăşurat în Aula Magna a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, fiind prezenți și în mediul online reprezentanți din țări ca: România, Franța, Japonia, Senegal, Spania, Jamaica, Bulgaria, Belarus, Italia, Cipru.
„Este o onoare pentru universitatea noastră să găzduiască acest simpozion și vreau să le urez, în numele comunității academice a UAV, un bun venit tuturor și să-i asigurăm de tot sprijinul nostru atât pentru acest eveniment cât și pentru proiectele viitoare derulate împreună cu Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.
Medalii aniversare
Cu această ocazie au fost oferite medalii aniversare – 200 de ani de Teologie Ortodoxă din Arad, doamnei Daniela Popescu, Președintele Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO și domnului europarlamentar Gheorghe Falcă, ca semn de recunoștință pentru sprijinul acordat în derularea evenimentelor aniversare. Apreciind, la rândul său, întreaga activitate cultural-academică din cetatea Aradului, doamna Daniela Popescu a oferit, Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, Diploma de Onoare din partea FEACU.
Trimite articolul
XUite l pe Falca… Zici ca-i viu!
-
Citeam articolul, dar văzând figura grețoasă din poză, am renunțat…
Cine-i maimuta cu cravata verde ?
A facut ce nu a facut si cumva a aparut si mascariciul in poza …
cind vad caramidarul oltean ce a distrus , a furat , a ruinat orasul si inca o face mie scirba !! Asta ala cu botox si cu familia traditionala care duce fata si la ortodocsi si la pocaiti , asta care are doar pe acte nevasta si sta cu un barbat in Timisoara
Arătarea aia cu cravată verde, e din ceară ?
-
asta cu cravata verde e medaliat de satana,rapid un maslu la popa de tagadau
In ce calitate s-a prezentat Falca la acest simpozion ? in calitate de europarlamentar care nu sta la servici ?