ARAD. Specialiști în domeniul teologie și al medicinei s-au întâlnit, în sistem online, și au dezbătut o temă pe cât de actuală, pe atât de provocatoare „Fenomenul morții în era biotehnologiei”. Abordarea interdisciplinară, crearea unei punți între dezbaterea teologică a fenomenului și cea medicală a stârnit un real interes din partea comunității științifice.
Evenimentul s-a bucurat de participarea cercetătorilor, profesorilor, medicilor din Basel-Stadt (Elveția), Dortmund (Germania), Praga (Cehia), Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara, Sibiu și Arad și a fost organizat în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului și cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
La deschiderea simpozionului a luat parte și Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului care a salutat și binecuvântat participanții, subliniind importanța unei asemenea dezbateri interdisciplinare.
„Ne bucurăm să putem susține acest eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ilarion V. Felea, un eveniment care a atras atenția comunității științifice naționale și internaționale. Dialogul interdisciplinar conferă un plus de valoare și demonstrează, încă o dată, că Facultatea de Teologie din cadrul universității noastre clădește punți de comunicare către alte științe, este un partener de dialog pentru o abordare inovativă a unor teme de interes pentru lumea științifică și teologică deopotrivă”, a punctat Ramona Lile, rectorul UAV.
Decanul Facultății de Teologie din Arad, pr. prof. dr. Cristinel Ioja a subliniat necesitatea dezbaterii unei asemenea teme „Fenomenul morții devine o realitate care cuprinde întreaga manifestare umană, de aceea, realitatea cotidiană ne provoacă la o reflectare mai profundă nu doar a fenomenului morții, ci și a antropologiei, în toate aspectele ei. Se dorește o permanentizare a dialogului dintre medicină și teologie”.
Simpozionul s-a derulat pe durata întregii zile, participanții susținând lucrări în plen și pe secțiuni.
Trimite articolul
XARAD. Specialiști în domeniul teologiei și al medicinei s-au întâlnit, în sistem online, și au dezbătut …… sau temă pe câte de actuală, …….. ???? … pe atât de provocatoare „…….. Simpozionul sa derulat pe durata întregii zile ….., participă ….susținând lucrări în plen și pe secțiuni. Ce face covidul din om 🤔 sa ai facultatea de jurnalistica si sa te prezinti asa ?