Felea din cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad, în zilele de 27 și 28 martie 2013 s-au desfășurat lucrările Simpozionului Național Studențesc, pus sub genericul: „Sfinții Împărați Constantin și Elena – contextul istoric, teologic și cultural al epocii lor ”. Acesta se înscrie în șirul manifestărilor omagiale de anul acesta, dedicate de către Patriarhia Română aniversării a 1700 de ani de la proclamarea Edictului de la Mediolanum.
Programul a debutat, miercuri 27 martie, cu oficierea slujbei de Te Deum, în capela Facultăţii, la care a participat ÎPS Arhiepiscop Timotei, dimpreună cu profesorii, invitații și studenții participanți la această manifestare academică.
În deschiderea festivă, PC Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Decanul Facultăţii din Arad, a salutat prezența Chririarhului la acest simpozion, arătând că „facultatea arădeană se înscrie, de două decenii încoace, în rândul instituțiilor de învățământ superior teologic care promovează o vie cercetare, prin organizarea de conferințe axate pe teme de interes pentru Biserica și societatea românească, încât tema propusă aduce în dezbatere personalități și evenimente care au marcat istoria Balcalinor, cel puțin”. Pentru efortul organizării acestei manifestări a fost apreciată, printr-un cuvânt special de mulțumire, implicarea PC Diac. Lect. dr. Caius Cuțaru și a PC Pr. Lect. dr. Filip Albu. În același registru al mulțumirilor a fost apreciată și prezența oaspeților, studenți de la cele mai reprezentative Facultăți de Teologie din Patriarhia Română, acestora fiindu-le transmis un cuvânt de salut către dascălii și colegii lor. Înalt Preasfințitul Timotei, ca unul dintre foștii dascăli ai academiei arădene, specializat tocmai în probleme de patrologie și istorie bisericească universală, a fost invitat apoi, la cuvânt. Acesta a evocat câteva dintre multiplele aspecte ale atitudinii Sf. Împărat Constantin cel Mare față de Biserica lui Hristos, îndreptând atenția asistenței spre o înțelegere în duh a acțiunilor sale, după modelul propus de imnografia bisericească ce-i este închinată, dincolo de toate controversele pe care cercetarea istoriografică actuală le propune. A urmat la cuvânt Dl. Conf. Dr. Cristinel Ioja, Preşedintele Senatului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad: „ Exprim aici salutul conducerii universității, care apreciază o asemenea inițiativă și susține de fiecare dată, cu bucurie, demersul Facultății de Teologie din Arad. Acest eveniment ilustrează capacitatea Facultății de Teologie de a-și păstra ritmicitatea manifestărilor științifice și de deschiderea constantă spre aspirațiile spirituale și de cercetare ale studenților teologi, creând mediul prielnic pentru o dezbatere constructivă pe o temă deosebit de importantă, fixată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. PC Diac. Lect. Dr. Caius Cuţaru, în numele organizatorilor, a mulțumit și el studenților și masteranzilor care s-au implicat în această acțiune, prin referatele lor și prin sprijinul organizatoric, care le creează premisele unei preocupări dedicate cercetări academice viitoare.
Lucrările au continuat, în cele două zile programate, cu prezentarea referatelor pregătite de masteranzi și studenți: Bogdan Timariu, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu) Împăratul Constantin cel Mare şi contextul fondării Constantinopolului; Sucurro Sergiu, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad); Chipul duhovnicesc al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena reflectat în mărturiile istorice ale vremii lor, în vieţile sfinţilor şi în rânduiala liturgică a Bisericii; Morariu I. Marius, (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca) Disputa ariană în contextul epocii de aur a creştinismului şi contribuţia lui Constantin cel Mare la soluţionarea ei; Apintiliesei C. Costin, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti) Constantin cel mare şi teritoriul românesc; Deaconu Petru, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti); Modalităţi de cinstire a Sf. Împăraţi Constantin şi Elena prin panegiric la predicatorii români. Prezentare selectivă; Trohonel Mădălin, (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca) Organizarea politico-administrativă a Imperiului Roman în timpul împăratului Constantin cel Mare şi reflectarea acesteia în organizarea bisericească; Dan Levente, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu) Aspecte din politica culturală a Sfântului Împărat Constantin cel Mare; Viliga Valentin, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad) Convertirea la creştinism a lui Constantin cel Mare – Convingere sau interes politic?; Moclinda M. Nicolae (Facultatea de Teologie Ortodoxă„Ilarion V. Felea” din Arad) Studiu omiletic comparativ asupra predicii la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena; Heler Cătălin, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad) Sfântul împărat Constantin el Mare – de la monoteismul” păgân la monoteismul creştin; Murari Ovidiu, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad) Dezbaterea teologică şi cristalizarea Crezului la Sinodul I ecumenic; Sandu Sergiu, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad) Trecerea de la păgânism la creştinism în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare; Popa Ovidiu, (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad) Implicaţiile mutării capitalei de la Roma la Bizanţ. Acestea au fost urmate de interesante dezbateri, finalizate cu evidențierea câtorva concluzii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!