„Trebuie să vedem ce înseamnă aplicarea legii, la modul particular, pentru că nu toate şcolile au aceleaşi necesităţi, ci, în funcţie de profil, există diferenţe foarte mari.Am început cu două şcoli şi voi continua şi cu altele, iar concluziile, trase împreună cu directorii şi cadrele didactice, vor putea intra într-un set de propuneri”, spune Niţu. Vorbind, la modul general, despre prevederile Legii Educaţiei în învăţământul universitar, deputatul a recunoscut că legea, ca orice lege reformatoare, creează reacţii adverse din partea cadrelor didactice mai în vârstă, deoarece promovarea competenţelor fără a se lua în considerare criteriul vârstei şi al vechimii, îi poate afecta, vrând-nevrând, mai ales în ceea ce priveşte deţinerea funcţiilor de conducere.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!