ARAD. S-au finalizat simulările pentru evaluare națională și de săptămâna viitoare vor începe cele pentru bacalaureat. Anul acesta vor avea parte de ele și elevii de clasa a XI-a, nu doar cei din clasa a XII-a. Ideea de a organiza aceste simulări cu câteva luni înaintea examenului adevărat a avut ca justificare verificarea cunoștințelor elevilor pentru ca aceștia să mai poată recupera puțin în timpul rămas până la vară. Și poate așa va crește și procentul de promovabilitate la bacalaureat.
Obiecții la simulări
Sindicaliștii din învățământ, fără a nega utilitatea acestor simulări, au atras atenția asupra muncii suplimentare pe care sunt puși profesorii să o presteze. Ei face referire în special la corectarea lucrărilor, care acum se fac gratuit. Spre deosebire de cele din cadrul examenelor naționale când această muncă este remunerată. „ Volumul de muncă depus de către profesori este foarte mare și nu este remunerat. Profesorii sunt obligați să le corecteze fără a fi plătiți pentru această muncă” a punctat liderul Sindicatului Democratic din Învățământ, Dănuț Ieneșeșcu. Deasemenea, sindicaliștii au atras atenția asupra finalității acestor verificări. „Trebuie regândite aceste probe astfel încât notele obținute la aceste simulări să fie trecute în catalog ca note de la teze, pentru materiile respective. În acest fel elevii vor lua mult mai în serios aceste probe și cu siguranță vor învăța mai mult iar rezultatele obținute pot fi considerate relevante pentru nivelul de cunoștințe al elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a” a punctat Ieneșeșcu.
„Profesorii trebuie să fie plătiți pentru munca depusă, similară unui examen de evaluare sau bacalaureat” Dănuț Ieșeșcu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!