Printre măsurile pe care sindicatul le va solicita USL, dacă va ajunge la putere, se numără: desfiinţarea ANI, DNA şi Curţii Constituţionale; interzicerea Ordonanţelor de Urgenţă înafara cazurilor de forţă majoră;interzicerea vânzării de terenuri cître străini; interzicerea încheierii de acorduri cu FMI şi reevaluarea celor existente.Ca un exemplu al proastei guvernări, Maftei a făcut o comparaţie între pensia sa de colonel şi aceea a unui maior, coleg de unitate, cu aceeaşi vechime- 38 de ani- la aceeaşi armă, după recalculare.Astfel, de la 3.054 lei pensie, colonelul a ajuns la 2.818, iar maiorul, de la puţin peste 2.000, la 3.179.”Nu pot să înţeleg şi nici nu spune nimeni, cum s-a făcut acea recalculare, este o totală lipsă de transparenţă”, spune colonelul.
Sindicatul militar vrea desfiintarea DNA
<p>ARAD. Prezent la conferinţa de presă a PNL Arad, Daniel Maftei, liderul filialei Ineu a Sindicatului cadrelor militare disponibilizate şi, totodată, membru PNL, a anunţat că organizaţia la nivel naţional va lansa un Manifest pentru România, în care îşi va exprima sprijinul acordat USL, pentru "reinstaurarea statului de drept şi a democraţiei în România".</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!