ARAD. Trăiesc în singurătate și își sfârșesc zilele neștiuți de nimeni. Mor în casele lor sau pe stradă și în multe cazuri rămân neidentificați. Așa apar în registrele stării civile. După zeci de ani trăiți în lumea asta pleacă fără a-și lăsă măcar numele pe o piatră funerară. În fiecare an acești oameni sunt conduși pe ultimul drum de primărie. Un fel de a spune pentru că primăria municipiului este cea care trebuie să le plătească înmormântarea și să se asigure că sunt îngropați. Au locuri rezervate în cimitirul Pomenirea. Atât face cu siguranță urbea pentru ei: le asigură un loc de veci. Din considerente creștinești sau doar din motive de sănătate publică acești oameni ai nimănui ajung în cele din urmă în mormânt. La un loc cu cei care plătesc sume frumușele an de an pentru a fi siguri că au locul de veci asigurat. O ironie pe care viața și moartea o joacă tuturor.
Anul acesta la Arad, Primăria a îngropat peste 20 de arădeni. Un bilanț care nu diferă foarte mult de la un an la altul. Cei care nu au nici un aparținător intră automat în grija autorității locale. „Anul acesta au fost 22 de persoane pentru care înmormântarea a fost asigurată de către Primărie. Șase dintre aceste persoane nu au putut fi identificate. Costurile de înhumare se ridică la peste 1.000 lei” precizează Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.
Interesanți pentru o zi
De cele mai multe ori cei care descoperă cadavrele anunță la 112 poliția. Indiferent dacă e vorba de oameni ai străzii sau de cei descoperiți în vreun apartament, echipa de polițiști vine la fața locului pentru a face cercetări. „Polițiștii se deplasează la fața locului pentru a face verificări legate de posibilele cauze ale morții iar cadavrul este trimis la Institutul medico legal pentru autopsie. În momentul în care există suspiciuni legate de cauza decesului se continuă cercetările” a punctat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Ovidiu Liber. De asemenea se fac verificări în baza de date a persoanelor dispărute și neidentificate. Atunci când totul indică o moarte naturală cadavrul rămâne pe seama autorității locale care trebuie să facă toate demersurile necesare pentru a-l îngropa.
Și totuși cele mai triste cazuri nu sunt ale acestor oameni care din diferite motive trăiesc siguri ci cele ale celor care deși au aparținători sunt la fel de singuri și sfârșesc prin a fi descoperiți la câteva zile după deces de către vecini.
Au făcut vălvă
Au fost câteva cazuri care au făcut vâlvă la vremea lor și care aveau același subiect: oameni morți găsiți în casă după câteva zile, vecinii sesizându-se după miros. Nimeni nu le-a deschis ușa vreme de trei zile și apoi au tăbărât în casa lor pentru a vedea grozăvia pe care au povestit-o tuturor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!