ARAD. Coordonate de către Fundația Municipală pentru Cultură Ayuntamiento de Valladolid (Spania), instituții culturale publice și private din orașele europene Aveiro (Portugalia), Kaunas (Lituania), Linz (Austria), Delft (Olanda), Genova (Italia), Harghita (România), Pardubice (Republica Cehă), Arad (România), Valladolid (Spania), Kristiansand (Norvegia), Lecce (Italia),Vilnius (Lituania) s-au reunit în cadrul Proiectului Cultural European CreArt, inițiat în anul 2012, propunându-și să desfășoare, pe parcursul a cinci ani, activități cultural-artistice comune. Dintre acestea de menționat sunt şi expozițiile itinerante organizate în orașele rețelei CreArt. Ultima – „More Real than the Real” („Mai real decât realul”) – a fost deschisă, la sfârşitul săptămânii trecute, în sălile „Clio” și „Ovidiu Maitec” din cadrul Complexului Muzeal Arad.
Prezenţe arădene
Prezența Aradului în cadrul activităților desfășurate în rețeaua CreArt s-a materializat prin participarea pictorului Onisim Colta în cadrul atelierului de lucru coordonat de celebrul pictor și sculptor spaniol Antonio Lopez la Fundația Municipală Culturală din orașul spaniol Valladolid (în perioada 25 februarie – 1 martie a.c.). Iar, acum, prin participarea artistului plastic Adrian Sandu (între 17 artiști din mai multe oraşe europene) la expoziţia găzduită de municipiul nostru.
„Casa de modă”
Adrian Sandu are, la sala „Ovidiu Maitec”, în „More Real than the Real”, o lucrare de grafică numită „Casa de modă”. „Curatorul italian Ilaria Bonacossa a dorit să fie reprezentate toate genurile majore dar şi artă de ultimă oră. Întâlnim aici de la pictură clasică, până la film experimental şi mesajul este foarte puternic. În categoria graficii m-a inclus pe mine pentru ceea ce fac”, explică artistul alegerea sa.
Ce înseamnă pentru el prezenţa în această expoziţie? „În primul rând – lăsând la o parte faptul că este un proiect bine gândit – este un proiect care promovează artişti reprezentativi din ţările participante. Ceea ce mă onorează. De asemenea, am fost încântat de faptul că am avut posibilitatea să mă întâlnesc cu artişti din Europa. Sunt 17 puncte diferite de a vedea arta. E clar că există o notă autentică pentru fiecare ţară”, apreciază Adrian Sandu.
Menţine la Bienală
Zilele trecute, artistul plastic Adrian Sandu a mai avut o bucurie. Juriul celei de-a IV-a ediţii a „Bienalei Internaţionale de Pictură, Sculptură, Grafică, meeting point 2013” i-a acordat „Menţiune” (la secţiunea grafică) pentru cele două lucrărări din ciclul „Hydrospaces”: „Passing” (Trecere) şi Geo-metry.
„Nu colecţionez participări la expoziţii, dar acest proiect m-a incitat” (Adrian Sandu)
Citiți principiile noastre de moderare aici!