Prietenii bărbatului au fost cei care au sunat la 112 şi au anunţat tragedia. În fapt, prietenii victimei au asistat la întreaga scenă. Bărbatul și-a sunat prietenii și le-a spus că vrea să se sinucidă. Aceștia au reușit să depisteze locul în care se afla bărbatul, ținându-l la telefon și cerându-i detalii. Au ajuns la lac, însă în momentul în care și-a văzut prietenii venind spre el – aceștia sperau că îl vor putea imobiliza – s-a urcat în mașină, a accelerat și a plonjat în lac. La faţa locului au fost trimise imediat echipaje de poliţişti, pompieri, scafandri şi medici. Când primii poliţişti din comuna Ghioroc au ajuns la faţa locului, maşina încă se mai vedea pe luciul apei. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a intervenit cu 10 pompieri şi scafandri. Pe malul lacului au fost montatate reflectoare şi au început căutările, care au fost mult îngreunate de întuneric, temperaturile scăzute, de minus 2 grade Celsius, şi adâncimea mare a lacului.
[related-post post_id=”1978039″]
„A intervenit Detașamentul de Pompieri Arad cu trei autospeciale, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de scafandri cu barcă și scafandri, o autospecială de muncă operativă. S-a executat o misiune de căutare a unei persoane posibil înecate în lacul Ghioroc. Nu a fost găsită victima. Cu ajutorul echipajului descarcerare grea și cu sprijin din partea colegilor de la Poliție s-a reușit scoaterea autoturismului din lacul Ghioroc”, a declarat maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt în cadrul ISU Arad.
După câteva zeci de minute, salvatorii au găsit maşina, dar nu și presupusul cadavrul al bărbatului în vârstă de 42 de ani din comuna Covăsânţ, care are un copil. Potrivit informațiilor pe care le deținem bărbatul este patronul unei firme de transport din Covăsânț. Bărbatul s-ar fi certat cu soţia şi a plecat de acasă ameninţând că se sinucide. „Marți seara, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 42 de ani din Covăsânț, în timp ce se afla în propriul autoturism pe malul lacului Ghioroc, a pornit în viteză și a sărit în lac scufundându-se aproximativ 15-20 de metri. Polițiștii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate împrejurările cu care s-a produs acest eveniment”, a declarat inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Video: V. Obsitos
Video: C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!