Astăzi, 20 februarie 2019, se împlinesc 100 de ani de când întreaga natură a Șiriei a plâns, cu lacrimi greoaie și neistovite, doi martiri: pe Virginia dr. Hotăran și pe fiul ei Gheorghe. Se împlinesc 100 de ani de când zgomotul trenului plin cu soldați, oprit în gara din Șiria, a tăiat liniștea firească din localitatea de la poalele cetății Șiria. O sută de ani de când ropotele făcute de pașii greoi ai soldaților prevesteau un măcel de o cruzime cum Șiria nu văzuse decât în bătăliile ce se dăduseră la poalele cetății în vremuri demult apuse.
Virginia dr. Hotăran, născută la Curtici, s-a căsătorit cu Iacob Hotăran, fiu de țăran din comuna Șimand și mare luptător național, care s-a așezat în comuna Șiria spre a profesa avocatura. Virginia dr. Hotăran făcea parte din „Reuniunea Femeilor Române” din Arad, inițiind numeroase activități cu iz patriotic. Dumnezeu le-a dăruit patru copii dintre care 3 feciori (Victor, Gheorghe, Titi) și o fată. Chemarea frontului s-a adresat și familiei Hotăran, unde doar Victor a fost scutit de serviciul militar din cauza miopiei. Gheorghe a fost înrolat ca medic pe frontul rusesc. Titi a fost trimis și el pe același front, unde, în cumplitul ger din iarna anului 1914-1915 s-a prăpădit.
Uciși de bandele de secui
La 29 decembrie, cu ocazia vizitei Generalului Berthelot la Arad, răzbunarea dușmanilor se dezlănțuie cu furie. Armata franceză, care a doua zi a ocupat orașul la ordinul Generalului Berthelot pentru apărarea lui, n-a putut împiedica furia răzbunării ungurilor. Au urmat nopți și zile de groază. Bande de secui au sosit și la Șiria în 20 februarie 1919, cu un tren blindat. Scopul era răzbunarea împotriva șirienilor și a avocatului Hotăran, căruia nu i se ierta românismul de care dădea dovadă. Soldații înarmați au împânzit toate străzile. De la gară, un grup s-a îndreptat spre casa familiei Hotăran. Pe Iacob l-au torturat, iar pe Virginia și pe Gheorghe i-au asasinat în chip barbar. Cadavrele lor au fost ciuruite de gloanțe, străpunse de baionete și aruncate jos într-un adevărat lac de sânge. La înmormântare au avut permisiunea să ia parte doar câteva persoane. Lui Iacob Hotăran i s-a interzis să asiste. S-a interzis și desfășurarea înmormântării după o ceremonie, un preot având dreptul să spună o scurtă rugăciune. A doua zi, aceste hoarde teroriste au părăsit Șiria.
„Pământul stropit cu sângele vostru”
La sărbătorirea a 100 de ani de la trecerea în neființă a celor doi martiri șirieni, să păstrăm un moment de reculegere în fața monumentului celor doi, pe care stă scris: „Virginia dr. Hotăran născută Răducan și fiul ei dr. Gheorghe Hotăran au suferit moarte de martiri sub loviturile și gloanțele soldaților republicei ungurești. Dormiți în pace pe pământul românesc stropit cu sângele vostru”. Rămâne speranța că acolo sus le sunt prețuite faptele săvârșite pe acest pământ și de aceea îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace.
– Prof. Marcel Priescu, Amalia-Adina Purda
Citiți principiile noastre de moderare aici!