În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța.
“În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în portbagajul autoturismului, doi cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria”, anunţă reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii din Siria, respectiv de trafic de migranți, pentru conducătorul autoturismului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile ce se impun.
Citește și:
Peste 4.670.000 de persoane au tranzitat vămile din județul Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!