Trei sirieni au fost găsiți sub un TIR cu numere de Turcia. Cei trei stăteau pe osia din spate a remorcii sperând să ajungă în Ungaria. TIR-ul era condus de un turc și transporta 13 paleți cu cabluri electrice pe ruta Turcia-Ungaria.
La controlul de frontieră, autoritățile i-au găsit pe cei trei, o femeie și doi bărbați, sub remorca autotrenului, pe osia din spate.
Cu ocazia controlului fizic asupra mijlocului de transport, sub semiremorcă, pe osia din spate, fără locaş special amenajat a fost descoperită o persoană de sex feminin şi două persoane de sex masculin. Din cercetări, a rezultat că persoanele descoperite sunt de cetăţenie siriană se numesc Ahmad A.G., Omer A.H. şi Ahmed A.H., cu vârstele cuprinse între 20 şi 23 de ani şi intenţionau să ajungă ilegal în Ungaria , au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Sirienii sunt cercetați pentru infracțiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!