Acum, după ce campania electorală s-a încheiat și ne-am ales primarul pentru următorii patru ani ne vom întoarce, din nou, la problemele care dau mari bătăi de cap și unora adevărate frisoane pe șira spinării și anume străzile municipiului și situația lucrărilor de reabilitare. I-am interpelat, pentru cititorii Jurnal arădean și www.aradon.ro, pe reprezentanții companiei Sylcotrans, cea care se ocupă de reabilitarea străzilor din municipiu.
La mila vremii
Veștile sunt bune, însă, după cum ne spun și reprezentanții companiei de reabilitare, totul depinde și de vremea capricioasă. Vom trece în revistă binecunoscutul șantier de pe Constituției, apoi cele de pe Bulevardul Nicolae Titulescu din Micălaca 300, strada Ștefan Augustin Doinaș ce pleacă înspre CJA din Piața Mihai Viteazul și șantierul deschis de jumătate de an de pe strada Șezătorii, strada care leagă Confecții de Fortuna.
„Pe Bulevardul Nicolae Titulescu vom așeza stratul de uzură, adică ultimul strat pe toată lungimea străzii de la piciorul pasajului până la Billa, marți și miercuri, 8 iunie. De acolo mai departe se lucrează la apa pluvială, chesoane (construcție de beton sau oțel de forma unei cutii, care servește la executarea fundațiilor sub apă sau în terenurile cu multă umiditate), care se fac în spate la Lukoil după Billa. Tronsonul dintre Billa și pod nu îl facem deocamdată din această cauză. Dacă vremea ne va permite vom turna până la finele acestei săptămâni și ultimul strat de asfalt pe Strada Ștefan Augustin Doinaș”, a declarat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro, reprezentanul Sylcotrans.
Răbdare multă până la asfalt
„Pe Constituției, în acest moment, se montează bordurile, se face trotuarul, canalizarea pluvială și asfaltul la trotuare. Venim cu lucrarea dinspre autostradă înspre Calea Timișorii. Nu putem înainta o dată pentru când vom turna asfaltul. Mai avem cel puțin o săptămână pentru a monta bordurile și o altă săptămână să finalizăm canalizarea, abia după aceea vom trece și la această fază. Tot până la finele acestei săptămâni vom turna și ultimul strat de asfalt pe strada Șezătorii”, a încheiat același reprezentant.
Calitatea face diferența
Vom urmări pentru cititorii noștri evoluția acestor lucrări, dar și calitatea de execuție a acestora, în speranța ca măcar de această dată vom vorbi de un lucru durabil și bine făcut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!