ARAD. Fiecare început de an, de Gerar, debutăm cu poezia lui Eminescu, traversăm lirica minulesciană, savurăm umorul lui Cargiale, ne încântăm de proza lui Slavici şi coborâm, în istorie, prin Aron Cotrus.
De aceea, la prima întâlnire din Salonul Gutenberg, găzduită de Galeriile Turnul de Apa, Ioan Slavici, a fost aniversat la 165 de ani, de la naştere. Dintre cei care s-au aplecat, cu pertinenţă, asupra personalităţii sale, amintim pe prof.Eugeniu Criste, prof. Horia Truţă, prof. univ. dr. Anton Ilica, prof. Viorel Dolha, prof. Iuliana Pintea, prof.Voichiţa T. Macovei , prof. Lucia Bibarţ s.a care, în intervenţii lor, s-au referit la aspecte din operă, la prietenia cu Eminescu, la importanţa nuvelelor, ca puncte de reper în studiul operei slaviciene, Slavici fiind recunoscut ca întemeietor al realismului ardelean în literatura română.
Avand ca pretext opera lui Slavici, în prezenţa unei selecte şi avizat-avide asistenţe )profesori, istorici, preoţi, scriitori, artişti plastici, arhitecţi, foto-reporteri, publicişti, elevi, studenţi, colectionari de frumos, vecini la Siria – prof. inspector Viorel Binchiciu, s.a) Salonul Guenberg, a sărbătorit, prin expoziţia retrospectivă „Trei ani, treisprezece ediţii” apariţii acestei „foii” culturale dar şi a punctat , prin expozitia de carte „Gutenberg” , cele mai noi apariţii, din diferite domenii – carte istorică, beletristică, didactică, ştiintifică etc.
Cu bucuria întâlnirii, la primul Salon Gutenberg, s-a analizat, s-au făcut propuneri, s-au adus reale sugestii privind politică editorială a revistei, urmând ca, lunar, tot la altă adresa, să ne putem aşterne gîndurile.
Profesor dar şi autor de carte, Voichiţa T.Macovei a spus: „Fiecare ne dorim o familie şi avem, de azi, o altă mare familie de care mă simt legată: familia culturală este Gutenberg” .
Prof. Anca Demeter, care face parte din Colegiul editorial Gutenberg, a remarcat că „fără înţelegerea şi deschiderea colectivului editurii şi tipografiei Gutenberg, fără cei 161 de semnatari, fără colaboratorii noştri, revista nu ar fi pătruns şi în comunitaţile românilor din Serbia, nu am avea blog în Ţara Galilor şi nu am fi azi împreună”
Intervenţiile, dezbaterile cordiale, lecturarea revistei, admirarea celor două expoziţii au fost nimerit pigmentate cu două recitaluri de excepţie- Natalia Micalona -creaţie lirică şi Marcela Iovescu – muzic.
Mai bogaţi
Reuşita întâlnirii se datorează, în primul rând, acelora care nu uită să se tulbure frumos, prin lectură, mai ales că, am plecat acasă mai bogaţi, cu o carte „Întotdeauna, toamna” – autor Cornelia Mureşan, o placheta de versuri, prezentată de Rodica Măcean-Cândea şi Iuliana Pintea, şi distribuită, înspre leturare, celor prezenţi, ca fiind prima carte, pe acest an, editată la Editura Gutenberg.
Florica R. Candea
redactia.jurnalaradean@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!