ARAD. Miercuri, 8 septembrie, creştinii ortodocşi şi romano-catolici sărbătoresc Sfânta Maria Mică. Praznicul Naşterii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare a toamnei, prima din Noul An Bisericesc (început la 1 septembrie).
Feredeu
„Pe 8 septembrie la sărbătoarea Nasterea Maicii Domnului, Mănăstirea Feredeu de la poalele dealurilor Șiriei, loc de pelerinaj pentru credincioşii din împrejurimi şi din toată Podgoria Aradului își așteaptă credincioșii să îi calce pragul, la ceas de sărbătoare” – transmit reprezentanţii mănăstirii.
Încă din ajun, pe 7 septembrie, cei prezenți pot participa la programul sfintelor slujbe, cu începere de la ora 15.00 – Vercernia cu Litie, urmata de Slujba Utreniei. Programul religios continuă în ziua praznicului, pe 8 septembrie, de la ora 8.45, cu: Acatistul Naşterea Maicii Domnului, Ceasurile, mai apoi Sfânta Liturghie, urmată de Taina Sfântului Maslu şi Dezlegări.
Gai
De Praznicul Naşterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Gai din Arad, programul serviciilor religioase începe miercuri, 7 septembrie, cu: Vecernia cu Litie (ora 18.00), Taina Sfântului Maslu (ora 20.00) şi Uretria (ora 22.00). Miercuri, 8 septembrie, la ora 1.00, se citesc Ceasurile I, III şi VI, iar de la ora 1.30, se oficiază Sfânta Liturghie. La ora 7.00 va avea loc slujba de sfinţire a apei – Aghiasma Mică. Programul continuă cu Acatistul Naşterii Maicii Domnului (ora 8.30) şi Sfânta Liturghie Arhierească (ora 9.30).
Radna
Cu ocazia solemnităţii Naşterii Sfintei Fecioare Maria, în Bazilica „Maica Harurilor” Maria Radna a fost pus la punct program un special. Astfel, marţi, 7 septembrie, de la ora 9.00, se oficiază Sfânta Liturghie în limba bulgară pentru comunitatea din Breştea, de la ora 10.00 pentru comunitatea din Vinga, iar de la ora 11.00 pentru comunitatea din Dudeştii Vechi. De la ora 13.00 se săvârşeşte Sfânta Liturghie greco-catolică. Programul continuă cu Calea Crucii, în spatele bazilicii, în limba bulgară (ora 14.00, respectiv 15.30 pentru greco-catolici). De la ora 17.00 se oficiază Sfânta Liturghie în limbile maghiară şi germană, iar de la ora 18.00 – Sfânta Liturghie în limba croată, oficiată de E.S.Msgr. Stanislav Hocevar, arhiepiscop de Belgrad. La ora 19.00 se săvârşeşte Sfânta Liturghie în limba română, iar la ora 20.00 e programat Rozariul în patru limbi. Biserica va rămâne deschisă între orele 21.30 şi 5.00, pentru o „noapte de rugăciune şi adoraţie”; la ora 24.00 se va oficia Sfânta Liturghie în limba română, la care sunt invitaţi în mod deosebit credincioşii de etnice rromă.
Miercuri, 8 septembrie, de la ora 7.30, E.S.Msgr. Stanislav Hocevar va celebra Sfânta Liturghie în limba croată, iar de la ora 9.00 se oficiază Liturghia în limba maghiară. De la ora 11.00 se va oficia Sfânta Liturghie Pontificală în limbile română-maghiară-germană, de către: E.S.Msgr. Jeno Schonberger, episcop de Satu-Mare, E.S.Msgr. Stanislav Hocevar, arhiepiscop de Belgrad, E.S. Msgr. Jozsef Csaba Pal, episcop de Timişoara. La orele 13.00, respectiv 19.00 se va săvârşi Sfânta Liturghie în limba română.
Sărbătoriţii
Pe 8 septembrie, la Praznicul Naşterii Maicii Domnului, spunem „La mulți ani” celor care poartă numele Maria, Marian sau alte derivate.
Trimite articolul
Xsa bage una dinaia de oprire a pandemiilor