ARAD. La Seminarul Teologic Ortodox din Arad, s-a desfășurat a VII-a ediție a Concursul și simpozionului internațional de creație literară, creație plastică și artă fotografică „Slujire și misiune în lumea contemporană”, întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2015 An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi și An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română.
După slujba de Te-Deum oficiată de Înalt Preacuviosul Părinte dr. Iustin Popovici, pr. prof. Pompiliu Gavra, pr. prof. Codin Șimonca-Oprița şi arhidiac. prof. Tiberiu Ardelean, în prezenţa invitaţilor: inspector școlar general adjunct prof. Nicolae Pelegrini, pr. prof. Florin Sirca, inspector de specialitate IŞJ Arad, pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „I.V.Felea” din Arad,consilier Horia Ocolicean de la Consiliul Județean Arad, prof. Eugenia Groșan, director al Colegiului Național Elena Ghiba Birta din Arad, elevii participanţi şi-au prezentat lucrările şi au fost premiaţi. Premiul special al concursului i-a revenit elevei Bungău Ines Andrada, din cls.a VI-a de la Lic. Pedagogic Carmen Sylva, Timișoara, prof. coordonator Ioana Anișoara.
Cele 30 de premii pentru elevii participanți la premiere, au fost oferite de Înalt Preacuviosul Părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural de la Arhiepiscopia Aradului și de Preaonoratul Părinte Protopop Flavius Petcuț de la Protopopiatul Ortodox Român Arad.
Evenimentul a reunit 60 de cadre didactice și 140 de elevi din 5 țări (Canada, Germania, Italia, Ungaria și România), care și-au manifestat interesul pentru cele 7 teme propuse de organizatori: ● Misiunea preotului în comunitate. Taina Preoției; ● Interviu cu preotul meu paroh. Biserica din parohia mea: istoric, acte de filantropie; ● Întemeierea Bisericii creștine; misiunea Apostolilor în lume; ● Misiunea Bisericii Ortodoxe Române de peste hotare. Diaspora ortodoxă; ● Ierarhii, preoții și monahii – apărători ai dreptei credințe, luminători ai vieții monahale și promotori ai filantropiei creștine; ● Monahismul și lucrările sale misionare: rugăciunea, spovedania, filantropia, legătura dintre cult și cultură; ● Mănăstiri ortodoxe ; voturile monahale. Pelerinaje la mănăstiri.
Toate lucrările participanților (eseuri, articole, referate și creații literare) au fost cuprinse într-un volum intitulat sugestiv „Slujire și misiune în lumea contemporană” . Lucrările de artă plastică şi artă fotografică au putut fi văzute în expoziţia al cărui vernisaj a avut loc după prezentarea şi lansarea volumului.
Organizatorii acestei activități au fost: pr. prof. Pompiliu Gavra, pr. prof. Codin Şimonca-Opriţa, pr. prof. Dacian Emilian Nan, arhid. prof. Tiberiu Ardelean, lect. univ. dr. Florica Faur, prof. Mihaela Voştinar, prof. Beatrice Mandă, prof. Mihaela Neagoe, prof. Georgiana Petic-Bătrîn, prof. dr. Diana Şimonca-Opriţa, prof. Camelia Nan.
Dintre parteneri amintim: Arhiepiscopia Aradului; Parohiile ortodoxe din Chitighaz, Ungaria; Dortmund, Germania; Praga, Cehia; Rocca di Papa, Italia; Liege, Belgia; Micălaca Veche Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad; Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad; Universitatea Aurel Vlaicu Arad; Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad; Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta, Arad; Colegiul Naţional Moise Nicoară Arad; Liceul Tehnologic Francisc Neuman Arad.
Mulțumirile noastre se îndreaptă către sponsorii principali ai evenimentului: ÎPS Părinte Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu de la Arhiepiscopia Aradului, d-nei avocat Oana Tutunaru, președinte APOR-Arad și d-lui prof.univ.dr.Teodor Pătrăuță de la UVVG Arad.
Prof. Beatrice Mandă
Citiți principiile noastre de moderare aici!