În luna martie, nu mai puţin de 85 de maşini au luat startul la prima ediţie a Cupei VSS, maşini împărţite şi atunci pe mai multe clase. Pentru sâmbătă, organizatorii sunt mai circumspecţi în ceea ce priveşte numărul participanţilor, dar sunt siguri de o nouă reuşită.
Mai mult, organizatorii Arthur Balogh, Sorin Bălan şi Liliana Guga au gânduri mari, vor un campionat judeţean la Arad. „Dorim să organizăm un campionat judeţean pentru 2011 la Arad care să cuprindă aproximativ 8 etape şi să se întindă din martie până în septembrie. Organizăm curse şi pentru a oferi posibilitatea celor pasionaţi de acest sport să nu se mai întreacă ilegal pe stradă”, spune acelaşi Sorin Bălan.
Pentru ca acest deziderat să fie realizabil, Arthur Balogh şi Sorin Bălan au demarat discuţiile cu mai multe primării. Se doresc curcuite afară din localităţi, pe o lungime de cel puţin 10 kilometri, iar maşinile vor fi împărţite în două mari categorii: maşini pregătite special pentru concurs cu roll-bar şi toate cele necesare, şi maşinile de… stradă.
„Nimic nu se compară cu victoria”
Sergiu Tirla, unul dintre cei mai buni piloţi care vor putea fi văzuţi sâmbătă la Arad, spune că acest sport este unul foarte costisitor. „Totul costă mult în acest sport, de aceea practic nici nu putem spune că ne putem antrena. Costă mult totul, de la maşină, la motor, la pneuri… tot”.
Pilotul este însă foarte încântat de ceea ce face. După ce a câştigat aproximativ 70 de concursuri în cariera sa, Sergiu spune că „nimic nu se compară cu acel sentiment care îl oferă victoria. Diploma aceea şi mica cupă pe care o primim contează pentru noi ca şi un premiu de 10 mii de euro!”, spune Sergiu.
Totodată, el îi îndeamnă pe cei pasionaţi de concursuri să nu mai aleagă varianta de a se întrece ilegal pe străzi ci să participe la astfel de competiţii. „Să participi la astfel de concursuri nu este deloc asemănător cu a te întrece pe stradă. Aici se face totul şi cu mintea. De trasa pe care o ai depinde victoria ta, de acea sutime de secundă depinde dacă pierzi sau câştigi”.
Este şi un sport pentru fete
Deşi pare un sport, să îi spunem, „perfect bărbătesc”, raliul este practicat, cu succes, şi de fete. Una dintre cele mai bune din această competţie este Dorina Jurca. „Am căpătat această pasiune încă de mică, din familie. Îmi place mult”, spune Dorina, care crede că faptul că are posibilitatea să participe la concursuri o face şi o mai… calmă şoferiţă în viaţa cotidiană: „nu sunt o vitezomană când sunt în trafic”.
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!