Proiectul, extrem de important pentru SMURD Vinga și Nădlac, a fost iniţiat de către deputatul ALDE Arad, Eusebiu Pistru, alături de colegi din celelalte judeţe. Președintele ALDE Arad, Eusebiu Pistru a luat această decizie pentru a salva de la desfiinţare serviciile SMURD Nădlac şi Vinga. „Aşa cum am promis, am dus la bun sfârşit această iniţiativă de salvare a serviciilor SMURD Nădlac şi Vinga, care erau pe punctul de a se desfiinţa, deşi de-a lungul existenţei lor au salvat numeroase vieţi omeneşti, nu doar ale unor arădeni, ci şi ale altor români aflaţi în tranzit prin judeţ. Am făcut numeroase demersuri la toate forurile competente, am discutat permanent cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu toţi colegii mei parlamentari, pe care i-am convins să voteze proiectul. După ce a fost adoptat la Camera Deputatilor, am primit asigurări de la senatori că acesta va trece şi la Senat, lucru care s-a şi întâmplat. Le mulţumesc tuturor colegilor pentru colaborare. Proiectul nu este benefic doar pentru judeţele iniţiatorilor, ci pentru toate serviciile SMURD din ţară care erau în subordinea consililor locale.Vreau să-i asigur pe arădeni că în continuare vom face politică pentru cetăţeni, în interesul lor şi împreună cu ei”, a declarat preşedintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru.
Acesta adaugă că, având în vedere numeroasele proceduri legale obligatoriu de parcurs, proiectul a fost implementat în timp scurt, toţi cei implicaţi dând dovadă de solicitudine.
Trimite articolul
XDar ca lucram peste 200 de ore suplimentar în fiecare an care nu sunt plătite sau libere acordate în unele luni lucram 264 de ore(216 cu 2 libere acordate) deși durata normala e de 176 sa spună și asta pistru în fata deputaților și senatorilor
Ramane de vazut cat de “apti” vor fi acestia, niste soferi de fapt, majoritatea!