Acum, o cochetă arenă stă la
dispoziţia echipei locale Banatul,
reînfiinţată în vară.
Să amintim că de numele acestei echipe este
legat şi primul meci din istoria UTA. În
1945, Banatul câştiga amicalul cu – pe
atunci – ITA, scor 3-2. Acum, Banatul ocupă locul
secund în Campionatul Judeţean 2 Seria 1
şi are şanse mari de promovare în
Campionatul Judeţean 1.
Arena arată foarte bine. Vestiarele sunt foarte
moderne cu tot ceea ce este necesar, terenul este
foarte bun pentru a se juca chiar în
eşalonul al treilea – iar aici se pare că se
mută cei de la Gloria -, urmând a se ridica
şi o mică tribună. Dar toate la timpul
lor…
Meciul oficial din campionat dintre Banatul şi
concurenta sa la promovare Olimpia Bujac, scor final
2-2, a fost precedat de un trial la care au participat
trei echipe: Old Boys UTA, Selecţionata Aradului –
formată din foşti jucători la diverse
echipe printre care şi defuncta Libertatea
Sânicolaul Mic, dar şi o echipă
formată în mare parte din politicieni, pe
care am numit-o selecţionata
Municipală.
Old Boys UTA a câştigat trialul după
două victorii cu celelalte două competitoare,
în timp ce, surprinzător, politicienii au
arătat ca mai ştiu şi puţin fotbal
şi au învins în meciul pentru locul
secund pe Selecţionata Aradului.
Nu a lipsit nici valiza
Ca să rămână în trendul
actual al fotbalului, cei care au organizat acest
eveniment s-au gândit că nu poate lipsi nici
„valiza”, după modelul lansat de Gigi Becali
anul trecut la Cluj. A fost poate singurul moment
anti-fotbal din această zi, altfel, cei peste 200
de spectatori prezenţi având ocazia de a
privi, cu nostalgie, evoluţiile foştilor mari
fotbalişti ca Mitu, Ungur – care au rămas un
cuplu greu de oprit în calea spre gol,
Mutică cu detenta sa extraordinară, dar
şi vitalitatea unor Ţârlea – cu un gol
fantastic de la 25 de metri în vinclu, Stupar,
Gaica sau Lazăr – ultimul reuşind un gol de
la jumătatea terenului peste… deputatul Adrian
Niţu, altfel un portar de… viitor. 🙂
Politicienii ştiu jocul…
După modelul politicianului jucător,
Falcă, Igaş, Cionca, Marian şi compania
au arătat că ştiu jocul şi pe
dreptunghiul verde. Preluări bune – dar nu de
sarcini, driblinguri mai spectaculoase decât cele
de prin birourile Palatului Adiministrativ sau de pe la
Bucureşti şi reuşite spectaculoase.
Aşa poate fi caracterizat jocul selecţionatei
Municipale, care însă, ca în
politică, a cerut şi ajutorul mass-media sau
al oamenilor de afaceri locali pentru a putea duce
jocurile la capăt. 😉
La selecţionata Muncipală am readmirat
clarviziunea lui Claudiu Riviş dar şi
execuţiile de rafinament ale lui Cuedan,
centrările lui „Bebe”, sau ardoarea unui
Găman, Flore sau a fraţilor Lică şi
Nicolae Popa.
Ne cerem scuze celor care nu au fost niminalizaţi
în acest material şi au luat parte activ la
eveniment, dar urmăriţi fotografiile şi
imaginile video pentru a vă putea întregi
imaginea despre ce s-a întâmplat la noua,
dar totodată vechea arăenă din cartierul
arădean.
Iată câţiva dintre cei care s-au
întrecut amical pe arena din Sânicolau Mic
la inaugurare:
Old Boys UTA: Popa, Stupar, Gaica, Jivan, Lazăr,
Mutică, Ţârlea, Gornic, Hirmler, Lucaci
– care nu a jucat însă, dar şi celebrul
cuplu de atac Nicolae Mitu – Mugurel Adrian
Ungur.
Selecţionata Aradului: Botiş sr., Cuedan,
Riviş, Ciupa, Flore, Găman, Hamza,
fraţii Lică şi Nicolae Popa
Selecţionata Municipală: Adrian Niţu,
Dacian şi Adrian Ţolea, Nicu Chiş, Toda,
Dănilă, Moşneag, Pistru, Şerb,
Igaş, Cionca, Costin, Chiş, Marian şi
Gheorghe Falcă.
Lucian Dănilă
Citiți principiile noastre de moderare aici!