Reducere impresionantă a consumului de energie electrică după o primă investiţie în instalaţii cu panouri solare. Potrivit informaţiilor furnizate de Andreea Oţoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Arad, s-a realizat deja recepţia lucrărilor de execuţie în cadrul proiectului de dotare a Centrului pentru persoane cu handicap de la Petriş cu o instalaţie cu panouri solare pentru obţinerea apei calde menajere. „Consumul de energie s-a redus cu 85%. S-a ajuns astfel să se plătească facturi în valoare de 1.500 lei, în loc de facturi în valoare de circa 100.000 lei, cât se plătea până acum”, spune Andreea Oţoiu.
Retuşuri birocratice
Aleşii judeţeni vor fi chemaţi la finele acestei luni pentru a aproba majorarea domeniului public al judeţului Arad cu mai multe mijloace fixe – din cadrul proiectului. Este vorba despre un gard de protecţie a panourilor solare şi un generator de curent electric trifazat, realizate în cadrul obiectivului de investiţie amintit.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!