Chiria foarte mare plătită de către administraţia locală Episcopiei Romano-Catolice a făcut ca în şedinţa de Consiliul Local de ieri să se discute aprins despre soarta şcolii arădene. Aleşii locali au fost chemaţi să îşi dea votul pentru noul contract de închiriere prin care Primăria se obligă să achite nici mai mult nici mai puţin decât nouă mii de euro pe lună. Condiţiile din contract au fost discutate cu cei de la Episcopie, negocierile fiind purtate de viceprimarul Levente Bognar. Cu toate aceste în cadrul şedinţei s-a adus şi un amendat, iar consilierii nu s-au arătat foarte mulţumiţi de condiţiile pe care trebuie să le respecte municipalitatea.
Practic, Ionel Ciupe – consilier PNL, a venit cu propunerea ca penalizările plătite de către Primărie să nu fie de 1% pentru fiecare zi de întârziere, ci de 0,1%. Amendamentul a fost privit cu ochi buni de toţi consilierii, chiar şi de către viceprimarul Bognar, iar secretarul Lilioara Stepănescu a punctat că: „Amendamentul nu încalcă posibilitatea adoptării contractului negociat, iar dacă vor fi reacţii din partea Episcopiei, Consiliul Local va fi înştiinţat”.
Discutând despre ceea ce se va întâmpla în viitor cu situaţia de la Şcoala Generală nr. 1, consilierii au vorbit şi despre posibilitatea de a construi o nouă şcoală şi de a renunţa la plata chiriei de mii de euro. Viceprimarul Geanina Pistru a precizat că: „De ani de zile încercăm să găsim o soluţie pentru elevii de la Generală 1. Sigur că cel mai bine ar fi ca Primăria să contruiască o şcoală nouă, dar nu avem teren disponibil în zona arondată respectivei unităţi de învăţământ”. Mai mult, viceprimarul a declarat că: „Avem discuţii avansate cu Ministerul de Interne în vederea mutării Şcolii Generale în clădirea Poliţiei de Frontieră. Sigur, această mutare va fi posibilă doar în momentul în care Poliţia de Frontieră se va desfiinţa”.
Subiectul a fost abordat chiar şi de către arhitectul municipalităţii. Acesta a explicat: „Consiliul Local a primit aviz de urbanism pentru modernizarea şi reabilitarea corpului de clădire de pe strada Mărăşeşti, o reabilitare care probabil va rezolva în parte problemele elevilor ce învaţă la acea şcoală”.
Cert este că în momentul votului opoziţia din CLM s-a abţinut, chiar dacă amendamentul propus de PNL trecuse cu unanimitate, iar acum urmează ca şi Episcopia să afle de modificările propuse de consilieri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!