De două zile, angajații tonetelor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) amplasate la intrarea în țară prin Vama Nădlac II se amuză pe seama unei întâmplări trăite de un coleg.
Marți dimineață, la o tonetă s-a prezentat un român stabilit în Suedia, care conducea un Audi și a solicitat emiterea unei roviniete pentru 30 de zile. Angajatul s-a blocat însă când șoferul i-a dictat numărul de înmatriculare, pentru că părea a fi un mesaj adresat PSD. El a cerut actele mașinii pentru a verifica personal numărul de înmatriculare și pentru că tot nu i-a venit să creadă, s-a uitat la plăcuțele de pe mașină, pe care a văzut trecute șapte caractere ce formează textul ”MUIEPSD”.
”Ne-am distrat când ne-a povestit. Colegul nu știa dacă să treacă în sistem numărul sau nu. Șoferul i-a explicat că e un număr preferențial obținut în Suedia. Niciodată nu am văzut un astfel de număr de când fac roviniete”, a spus un angajat de la una dintre tonetele CNAIR de la Nădlac II.
Poze virale
Ulterior întâmplării, imagini ce par să surprindă același autoturism Audi în locuri diferite din țară au fost postate pe rețelele de socializare și au devenit virale. Într-o fotografie pare că un polițist l-a oprit pe șofer.
În mai multe postări se menționează numele proprietarului mașinii, care ar fi un bărbat din Constanța stabilit în Suedia. El și-ar fi pus acest număr după ce s-ar fi decis să vină în țară pentru a participa la ”protestul diasporei” din 10 august față de ”măsurile anti-justiție” ale coaliției de guvernare.
Comentariile postate sunt, în general, de încurajare pentru șofer, însă mulți se întreabă cum este posibil ca cineva să circule cu astfel de plăcuțe.
Ce spun polițiștii
Polițiștii arădeni nu au oprit autoturismul pentru verificări pe timpul tranzitării șoselelor din județ. Șeful Poliției Rutiere Arad, Dorin Goilean, spune că polițiștii nu pot lua măsuri împotriva șoferului pentru textul care formează numărul de înmatriculare în acest caz, însă a precizat că autoritățile române se pot adresa celor suedeze pentru retragerea numărului.
”Având în vedere natura mesajului și faptul că proprietarul autoturismului este cetățean român, Poliția Română poate face demersuri, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, la autoritățile suedeze pentru a solicita retragerea numărului de înmatriculare, pentru că se poate considera că mesajul este unul ofensator și contravine ordinii și liniștii publice”, a spus Goilean.
În Suedia, numerele de înmatriculare preferențiale pot costa până la 640 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!