BUCUREȘTI. „Împăratul” Uţu Rohozneanu, încarcerat din 2009, de când procurorii DIICOT Arad au reușit reținerea, probarea faptelor sale și, în cele din urmă, condamnarea lui precum și a „locotenenților” săi, a cerut din spatele gratiilor contopirea pedepselor la care a fost condamnat. Uțu Rohozneanu a mai primit condamnări în anii 2001, 2002, 2005, 2006, 2007 și 2008, adică înainte de dosarul „Împăratul” – instrumentat de DIICOT Arad – dar și după ce a primit pedeapsa definitivă în acest dosar: 10 ani de închisoare cu executare. De asemenea, Rohozneanu a mai primit, ulterior, 12 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de droguri de mare risc. La 1 august 2014 Tribunalul București a dat soluția la cererea de contopire formulată de Uțu Rohozneanu și, mai mult ca sigur, aceasta a fost șocantă pentru solicitant: 26 de ani de închisoare cu executare.
Soluția Tribunalului București
„Admite cererea de contopire formulată de petentul condamnat Rohozneanu Uţu-Claudiu. Constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin soluţia penală nr.970/2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr.119/2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală şi s.p. nr.575/2013 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin d.p. nr.545/2013 a Curţii de Apel Bucureşti sunt concurente. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor şi repune în individualitatea lor pedepsele de 8 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 6 luni închisoare, 6 ani şi 3 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare şi sporul de 3 ani şi 9 luni închisoare”, se arată în soluția Tribunalului București.
A doua pedeapsă descontopită
Conform aceleiași soluții, Tribunalul București „descontopeşte pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor şi repune în individualitatea lor pedepsele de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor şi restul de 1838 zile închisoare rămas neexecutat din s.p. nr.402/2010 definitivă prin d.p. nr.4322/2011 a ÎCCJ. Contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare sporită cu 14 ani, o lună şi 20 de zile, urmând ca în final condamnatul să execute 26 de ani, o lună şi 20 de zile închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor. Deduce din pedeapsa de 26 de ani o lună şi 20 de zile închisoare durata reţinerii, arestării preventive şi perioada executată de la 07.08.2001 la 24.01.2002, de la 05.02.2005 la 16.02.2006, de la 11.05.2007 la 26.05.2008, de la 27.01.2009 la zi”.
Poate contesta soluția
Soluția dată în acest caz de judecătorii Tribunalului București poate fi contestată: „cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1.08.2014”, se arată în documentul instanţei.
Condamnat cu clanul
Reamintim cititorilor că membrii clanului „Împăratul” execută sau au executat – deoarece o parte dintre ei au fost deja eliberați – pedepsele primite pentru comiterea unor infracţiuni ca tentativă de omor, şantaj, loviri şi alte violenţe etc. Clanul Rohozneanu a fost anihilat în anul 2009.
Citiți principiile noastre de moderare aici!