Preluarea mandatului de primar al Lipovei l-a aruncat pe Mircea Jichici, noul edil al oraşului, într-un vârtej de executări silite, facturi neachitate şi datorii de miliarde. Primăria oraşului a ajuns pradă executărilor silite, după ce timp de patru ani nu au fost achitate facturi către societăţi şi furnizori. Mai mult, fostul primar a reuşit să dea un contra-exemplu, adunând în dreptul său datorii la bugetul oraşului de peste 12,8 mii euro.
„Executările silite curg. Nu avem ce să mai facem când ne trezim cu o decizie definitivă şi irevocabilă, iar sentinţele continuă să apară. Avem datorii de aproximativ 30 miliarde – lei vechi, dintre care 10 miliarde sunt doar pe executări silite definitive”, ne-a mărturisit Mircea Jichici. În această situaţie, cu un buget care nu poate acoperi aceste plăţi impuse de instanţele de judecată, primarul Jichici a confirmat că „ne aşteptăm de la o zi la alta să ne trezim cu toate conturile blocate”.
Singura salvare la care mai poate spera edilul de pe Valea Mureşului vine de la Bucureşti, în condiţiile în care doar o rectificare bugetară ar mai putea scăpa Lipova de intrarea în incapacitate de plată.
Procesele de executare silită a administraţiei locale din Lipova curg pe bandă rulantă. Primarul Mircea Jichici explică: „Sunt facturi din 2009, 2010, care abia acum ies la iveală. Sunt acte care nu se regăsesc în contabilitatea noastră, iar un control al Curţii de Conturi a scos la iveală sume de peste 60 de miliarde lei vechi care au fost cheltuite fără a avea o acoperire legală”.
Datoriile fostului primar
Fostul primar, Marius Jurcă, se pare că nu a fost tocmai un bun platnic. Jurcă a adunat câteva sute de milioane datorie faţă de instituţia pe care a condus-o pentru patru ani. Potrivit actualului primar, Mircea Jichici, ex-primarul Jurcă are de achitat către bugetul primăriei aproximativ 58 mii de lei, adică peste 12,8 mii euro. „Datoriile domnului Jurcă s-au adunat din neplata unor impozite pentru vehicule, pentru terenuri concesionate şi altele. Datoriile au apărut, în special, de pe urma firmei deţinute de fostul primar, firmă care a dat faliment”, ne-a spus Jichici.
Dosar penal
Pe lângă datoriile cu care şi-a încheiat primarul Jurcă mandatul, acesta – se pare – ar fi făcut şi anumite abuzuri în serviciu. Primăria Lipova, cea pe care a condus-o timp de un mandat, s-a constituit ca parte civilă şi a deschis un proces penal împotriva lui Jurcă. Obiectul dosarului este abuzul în serviciu contra intereselor publice de care s-ar face vinovat Marius Jurcă. Primul termen în cadrul acestui proces va avea loc săptămâna viitoare, pe 18 septembrie, la Judecătoria Lipova.
Sprijin de la centru
Primarul Mircea Jichici vede ca ultimă speranţă pentru a putea ieşi din criza financiară instaurată la Primăria Lipova un ajutor venit de la centru. „Cred că doar printr-un sprijin pe care ni l-ar putea da Guvernul am putea să spunem că vom ajunge pe zero la capitolul datorii. O rectificare bugetară ar fi unica noastră şansă”, a punctat în mod explicit Jichici.
Audit extern
Cert este că, până la găsirea unei soluţii, Jichici va apela la un audit extern pentru a putea afla care este situaţia reală a Primăriei pe care a preluat-o în urmă cu trei luni. Dar viitorul nu pare să sune prea bine pentru Primăria Lipova, edilul-şef punctând : „Ne aşteptăm ca în orice moment să ni se blocheze conturile şi nu ştim cum am putea ieşi din această situaţie”.
Fără răspuns
Până la ora închiderii ediţiei, fostul primar Marius Jurcă nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la datoriile Primăriei Lipova acumulate în timpul mandatului său.
Citiți principiile noastre de moderare aici!