Așa și-a găsit ușa apartamentului un consilier local arădean. Incidentul de duminică seară a fost picătura care a umplut paharul, după ce și în timpul campaniei electorale consilierul local a fost ținta altor câteva acte de vandalism. De această dată, însă, Cosmin Buruc, căci despre el este vorba, nu a mai închis ochii și a făcut public pe pagina sa de socializare incidentul. „Țin să le mulțumesc mamelor indivizilor/individelor care au găsit această cale pentru a-și refula frustrarile!”, a scris consilierul local social-democrat pe Facebook. Incidentul nu ar trebui să fie trecut cu vederea, fiind un act de vandalism clar îndreptat asupra unui ales local. Chiar dacă opiniile politice pot fi diferite, a recurge la astfel de metode de amenințare și intimidare nu este nicidecum o soluție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!